Calendarul Formula 1 pentru 2023 include un număr record de curse
Ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1 va cuprinde un număr record de 24 de Mari Premii, conform calendarului aprobat marţi prin vot electronic de către membrii Consiliului Mondial al Sportului cu Motor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA).
FIA a autorizat includerea în calendar a Marelui Premiu de la Las Vegas, ca penultimă etapă a sezonului, Statele Unite urmând astfel să găzduiască trei curse de Formula 1 în sezonul viitor (Miami, Austin şi Las Vegas)!
Sezonul din 2023 va debuta pe 5 martie, cu Marele Premiu al Brahrainului, şi se va încheia pe 26 noiembrie, cu tradiționalul deja Grand Prix de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Marele Premiu de la Monaco, a cărui derulare se afla sub semnul întrebării, a fost confirmat pentru data de 28 mai, contractul fiind extins pentru încă trei ani, în timp ce Qatarul revine în calendarul Marelui Circ după o absenţă de un an.
Calendarul F1 din 2023 mai vede revenirea Marelui Premiu al Chinei şi a fost aranjat astfel, intenţionat, încât să evite o suprapunere cu maratonul de 24 de ore de la Le Mans, un eveniment sportiv prestigios de amploare care este la fel urmărit de sute de mii de oameni.
Tradiționala pauză de vară va rămâne în august, deși modificările datelor mută Marele Premiu al Belgiei la sfârșitul lunii iulie. După aproape o lună de vacanţă sezonul va fi reluat cu etapa din ţara vecină – Olanda.
Weekend | Mare Premiu | Locaţie |
---|---|---|
3-5 martie | Bahrain | Sakhir |
17-19 martie | Arabia Saudită | Jeddah |
31 martie – 2 aprilie | Australia | Melbourne |
14-16 aprilie | China | Shanghai |
28-30 aprilie | Azerbaijan | Baku |
5-7 mai | Miami (SUA) | Miami |
19-21 mai | Emilia Romagna (Italia) | Imola |
26-28 mai | Monaco | Monaco |
2-4 iunie | Spania | Barcelona |
16-18 iunie | Canada | Montreal |
30 iunie – 2 iulie | Austria | Spielberg |
7-9 iulie | Marea Britanie | Silverstone |
21-23 iulie | Ungaria | Budapest |
28-30 iulie | Belgia | Spa |
25-27 august | Olanda | Zandvoort |
1-3 septembrie | Italia | Monza |
15-17 septembrie | Singapore | Singapore |
22-24 septembrie | Japonia | Suzuka |
6-8 octombrie | Qatar | Losail |
20-22 octombrie | SUA | Austin |
27-29 octombrie | Mexic | Mexico City |
3-5 noiembrie | Brazilia | Sao Paulo |
16-18 noiembrie | Las Vegas (SUA) | Las Vegas |
24-26 noiembrie | Abu Dhabi | Yas Marina |
Cmentariile sunt închise