(update/video) Accidentul cu minori din Camenca a dus la două decese

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update 26.08.2023) Fratele geamăn al minorului de 15 ani, decedat la Camenca, a pierdut lupta pentru viață la două săptămâni de la tragicul accident rutier. Informația a fost confirmată pentru Newsmaker de purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.

Potrivit sursei citate, decesul minorului a survenit în seara zilei de vineri, 25 august. „Starea de sănătate s-a menținut extrem de gravă încă de la internare.”

Starea de sănătate a altor două minore, implicate în accident, rămâne gravă, dar stabilă: „Sunt un pic mai bine.”

Un reportaj-retrospectivă a evenimentelor:


(12.08.2023, articolul iniţial) Camenca: Un adolescent şi-a umplut maşina cu prieteni şi a comis un accident grav

Un nou accident grav comis de un minor, având alți pasageri minori în mașină. În Camenca, un adolescent în vârstă de 14 ani a urcat la volanul BMW-ului tatălui său şi s-a pornit pe contrasensul unui drum cu o singură direcţie.

Totul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 22:00, având drept pasageri două fete şi doi băieţi cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani.

“Șoferul” nu a reușit să controleze mașina, iar vehiculul a intrat într-o coliziune ușoară cu un stâlp de beton armat, după care a ieșit în afara carosabilului. După aceasta, mașina a lovit gardul de piatră al unei case private și s-a răsturnat pe o parte, oprindu-se în această poziţie.

Atât “șoferul”, cât și pasagerii au suferit răni grave. Aceștia au fost internaţi în secția de reanimare a Spitalului Central Raional din Camenca. Unul dintre pasageri a decedat din cauza rănilor suferite!

Autoritățile locale investighează toate circumstanțele accidentului.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise