Ce este martorul Check Engine și cum funcționează

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Acest semnal luminos de avertizare nu are rolul de a te speria, dar te poate scăpa de o cheltuială foarte importantă, câtă vreme decizi să îl iei în serios. Cu cât ajungi mai repede la service, cu atât mai bine.

Dar este nevoie să oprești imediat motorul? Ai de-a face cu un pericol iminent? Poți strica mașina dacă îți continui deplasarea? Află în cele ce urmează câteva răspunsuri.

FOTO: forbes.ru

Cum a apărut acest martor în bord?

Încă din anii ’30 ai secolului trecut, producătorii auto s-au preocupat să monteze pe bordul mașinilor martori luminoși care să-i comunice șoferului starea tehnică, în timp real. Hudson Motor Company, un producător din Detroit, dispărut astăzi, a echipat în premieră un automobil cu un sistem de avertizare vizuală, dar acesta anunța numai defecțiunile iminente, fără a putea fi folosit pentru o eventuală diagnoză.

Folosirea martorului Check Engine se confundă cu dotarea motoarelor cu tot mai multe echipamente electronice. Astfel, primele modele prevăzute cu acest sistem electronic de atenționare timpurie cu privire la eventualele probleme tehnice au apărut la jumătatea anilor ’90. Pionierul în acest domeniu poate fi considerat gigantul american General Motors, cu al său CCC (computer command control).

Până la apariția standardului OBD-2, funcționarea acestui tip de sistem de avertizare implică aprinderea martorului din bord după un tipar prestabilit. Astfel, simbolul iluminat intermitent, într-un tipar oarecum similar cu cel al codului Morse, poate comunica anumite coduri de eroare. În 1996, martorul Check Engine a devenit obligatoriu odată cu implementarea sistemelor moderne de filtrare a noxelor.

Ce să faci la aprinderea martorului Check Engine?

Spre deosebire de secolul trecut, în prezent nu mai trebuie să oprești mașina imediat ce observi că s-a aprins martorul Check Engine, cu o anumită excepție! Chiar dacă nu este vreun motiv de bucurie, acest eveniment nu are niciun potențial de pericol iminent, așa că nu trebuie să te sperie. În schimb, alege să urmezi pașii de mai jos, până ce vei obține o programare la service cât mai repede cu putință:

  • ascultă cu atenție sunetul motorului în timpul rulării;
  • monitorizează turațiile pentru a detecta pierderile de putere;
  • la primul popas sau la destinație, verifică racordurile și furtunurile de sub capotă;
  • înainte de plecare, lasă mașina la ralanti și verifică dacă eșapamentul emite fum gri sau albastru;
  • în cazul în care martorul nu stă aprins, ci clipește, oprește de urgență și cheamă o platformă auto! 

Ce defecțiuni poate anunța martorul?

În mod previzibil, odată ce martorul se va aprinde, vei începe să-ți faci scenarii cât mai alarmante cu privire la cauza pentru care s-a întâmplat acest lucru. Paleta de defecțiuni pe care o anunță aprinderea martorului Check Engine este una largă și, în loc să te stresezi inutil, mai bine ai apela cât mai repede la ajutorul profesioniștilor.

Cu ajutorul aparaturii specializate, aceștia ar putea detecta una dintre următoarele disfuncții:

  • defectarea convertizorului catalitic;
  • înfundarea supapei EGR;
  • uzarea bujiilor;
  • defectarea fișelor bujiilor;
  • stricarea senzorului de masă de aer;
  • defectarea senzorului de presiune absolută din colectorul de admisie;
  • defectarea sondei Lambda;
  • funcționarea defectuoasă a cilindrilor;
  • etc.

Cu toate acestea, există și cauze mai puțin întâlnite, dar la fel de probabile, pentru care martorul s-ar putea activa. De exemplu, dacă ai alimentat recent, dar nu ai strâns bine bușonul, poți declanșa un dezechilibru care să alerteze unitatea ECU.

Același lucru este valabil și în cazul bușonului de ulei sau chiar al jojei, iar scăderea voltajului bateriei, deși nu ar părea, este o altă cauză pentru care te-ai putea confrunta cu aprinderea martorului Check Engine!

Cum afli ce probleme sunt anunțate de Check Engine?

Așa cum menționam mai sus, acest martor din bord este pus în legătură directă cu sistemul de diagnoză computerizată OBD-2. Prin urmare, aprinderea Check Engine este semnalul potrivit care te trimite cât mai curând la verificarea stării tehnice a mașinii cu un aparat de diagnoză, prin portul OBD-2. 

Acesta se găsește sub bord, între scaune sau de partea stângă ori dreaptă a volanului, în funcție de model și de marcă. Odată conectat la aparatul de diagnoză, sistemul va genera un cod de eroare în acord cu subansamblurile la nivelul cărora s-a produs defecțiunea. 

Astfel, un cod care începe cu litera P anunță probleme ale motorului, unul care începe cu C se referă la componentele șasiului, iar unul precedat de litera B anunță disfuncții ale rețelei de senzori. Verificarea poate fi efectuată cu ajutorul unui tester de buzunar, dar cea mai precisă este folosirea unuia dintr-un service auto. 

Sursă: Autovit

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/