Chişinău: Deşi s-au reţinut aproape 20 de indivizi, schema cu ruda implicată în accident continuă!

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Schema de escrocherie, apărută la începutul anului curent în Chișinău, prin care escrocii se prezintă reprezentanți ai organelor de drept (anterior erau cazuri când se prezentau şi drept medici) și lasă fără sume impunătoare de bani victimele, continuă să activeze în pofida faptului că autoritățile au reținut aproximativ 20 de indivizi. Alte două femei au fost deposedate uşor de peste 300.000 de lei.

Potrivit surselor PulsMedia, apropiate anchetei, în primul caz este vorba despre o femeie care locuieşte pe bulevardul Moscova din sectorul Rîșcani al capitalei. În seara zilei de 4 mai, în jurul orei 22:40 a fost telefonată de pe numărul +79292779667 de către o persoană necunoscută care s-a prezentat a fi angajat al poliției.

Vocea de la telefon i-ar fi spus victimei că rudele sale sunt escortate la procuratură, după ce ar fi provocat un accident soldat cu victime, iar pentru ca ele să nu aibă mari dureri de cap, își pot rezolva problema contra unei sume de 100.000 de lei. Femeia a căzut de acord cu “soluţia”, iar peste o vreme de ușa apartamentului ei s-a apropiat un individ cu mască medicinală pe față, căciulă pe cap și în haine sport, căruia femeia i-ar fi transmis prima tranșă de 50.000 de lei.

Cel de-al doilea caz a avut loc vineri pe strada Mihai Sadoveanu din sectorul Ciocana al capitalei, iar victima care a căzut în plasa escrocilor a fost o femeie de 83 de ani. În cazul ei s-a mers după aceeași schemă și i s-a comunicat că fiica ei are nevoie de bani, după ce ar fi provocat un accident. Femeia le-a dat acestora 280.000 de lei și 1.000 de euro în numerar.

Amintim că de la începutul anului au fost înregistrate peste 30 de cazuri similare, când oamenii au dat zeci și sute de mii de lei, dar și mii de euro sau dolari escrocilor, chiar dacă Inspectoratul General al Poliției, încă după primele cazuri apărute, au atenționat de mai multe ori cetățenii despre schema cea nouă de estorcare de bani și înșelăciune a populației.

Spuneţi-le rudelor voastre, dar mai ales celor cu vârstă înaintată, despre acest fenomen, pentru a fi prudente şi pentru a fi prevenite noi cazuri, să nu creadă pe cuvânt pe nimeni străin care îi poate apela, fără a verifica informațiile!

Cmentariile sunt închise