Concernul Jaguar Land Rover ar fi brevetat 29 denumiri pentru maşini noi
Concernul britanic Jaguar Land Rover ar fi înregistrat la un birou de patente 29 de denumiri, care, potrivit presei auto de peste hotare, vor fi folosite pentru automobilele noi care urmează a fi lansate de brandurile menţionate.
Din păcate o listă completă a acestor denumiri nu a fost făcută publică, însă cei de la Auto Guide se pare că au făcut rost de câteva. Printre acestea se includ: Westminster, XJS, Freestyle, Landy, Range Rover Classic, P-Type, T-Type, C-XE, iXE, diXE, XEdi, XEi, CXF, CXJ, Sawtooth, Stormer şi Landmark.
Din nou, presa auto occidentală nu exclude faptul că unele din aceste denumiri vor fi folosite pentru automobile cu propulsie electrică. Totuşi, apariţia curândă a unui număr impunător de maşini produse de cele două branduri nu ar putea avea loc.
Alte surse media consideră că alianţa JLR doreşte doar să aibă drepturile asupra acestor denumiri pentru ca în viitor să nu existe conflicte sau să le evite. Un lucru însă este sigur, pe piaţă va apărea noua generaţie a sedanului premium XJ, iar versiunea XJS nu ar putea fi o excepţie pentru că această denumire s-a mai folosit anterior.
Cmentariile sunt închise