Cum recunoşti o maşină ce nu trebuie cumpărată sau totul despre intermediari
Oricine caută să cumpere o maşină vrea să negocieze un preţ cât mai bun pentru ea. Eventual un automobil în stare perfectă, fără probleme, ce nu necesită investiţii, la un preţ mult sub cel al pieţei. Dar, de obicei, acest lucru este imposibil. Sau dacă nu este şi într-adevăr apar astfel de oferte, fără îndoială că sunt şi unele care au ceva putred la mijloc.
De obicei, astfel de maşini ce nu trebuie cumpărate vin de la aşa-zişii intermediari (cumpără ieftin, vând mai scump). Dar cum îi recunoaştem pe aceştia din anunţurile online? Şi de ce maşini trebuie să ne ferim?
Cine sunt de fapt aceşti negustori de maşini?
Ei sunt nişte oameni care cumpără o maşină la un preţ bun şi vrea să o vândă în câştig. Sunt oameni care trăiesc din asta, sau mai câştigă câte un ban în plus pe lângă jobul pe care îl au, iar în ultima vreme aceştia nu mai stau în pieţe specializate ci au trecut în sfera online.
Cum să recunoaştem o maşină vândută de o astfel de persoană, după un anunţ postat pe Internet?
De obicei, anunţurile auto ale celor care fac o afacere din asta, au câteva trăsături specifice. Firmele specializate pe maşini rulate reprezintă de fapt cei mai mari intermediari. Anunţurile acestora au poze cu maşinile spălate, aliniate, în parcuri de maşini. Dacă însă e vorba de persoane fizice, pozele sunt în general realizate în târgurile auto, deseori având numerele de înmatriculare acoperite.
Dacă însă nu ne zic nimic pozele, şi descrierea maşinii dă de gol vânzătorul. Un intermediar va posta o descriere mincinoasă sau cel puţin una care ascunde defectele.
Va folosi câteva propoziţii clasice, precum:
– maşină este impecabilă, că nouă, fără defect, în stare ireproşabilă;
– maşină cu dotări full;
– aer condiţionat funcţional, tracţiune 4×4 funcţională, etc.;
– accept schimburi;
– maşina porneşte şi la rece şi la cald );
– am diverse piese noi cumpărate, dar sunt nemontate;
– reparaţii de mii de euro, pot dovedi cu facturi;
– maşină este pe numele unei rude, unchi, vecin;
– vând sau schimb URGENT.
Cum îi recunoşti pe intermediari în cazul unui apel telefonic?
Dacă nu îţi dai seama din anunţ, urmează să dai un telefon. Ajunge să începi cu o întrebare: Bună ziua, mai este valabil anunţul cu maşină de pe Internet? Dacă ţi se răspunde: care din ele sau ceva de genul asta, e clară treaba. Înseamnă că omul are la vânzare mai multe maşini.
Mai departe, trebuie să îl faci să înţeleagă că te pricepi la maşini. Întreabă aceste lucruri:
– Ce probleme are maşina? Are pete de rugină, a fost lovită, bate, articulaţia se aude, troncăne ceva pe dedesubt, da cu fum, motorul merge bine, consumă ulei?
– Pe ce nume este maşina?
– Aveţi ceva împotriva dacă mergem cu ea în service, la verificare?
De obicei, dacă îşi dau seama că discuta la telefon cu un cunoscător, intermediarii nu prea vor minţi. Şi încep să spună printre dinţi, ba că se aude nişte zgomot pe dedesubt , ba că maşină are nevoie de cauciucuri noi, ba că a fost atinsă uşor, ba că nu merge aerul că nu mai are freon sau că se aude un pivot pe faţă, dar nu este nimic grav.
În momentul în care maşina nu este pe numele celui care o vinde, cumpărarea trebuie oprită. Va povestesc mai jos de ce. Şi, dacă cumva vânzătorul spune că nu are timp să meargă la un service pentru expertiză, la fel, e clar că ascunde ceva.
Cum să îi recunoşti pe intermediarii de încredere?
Simplu. Sunt cei care au maşini aduse din străinătate. Îşi pun ceva în plus şi le vând în ţara în care le aduc. De obicei, nu se îmbogăţesc enorm la o maşină, pentru că e nevoie de bani de carburant şi drum. Poate le rămân câteva sute de euro, în funcţie de maşină. Sau cei care schimbă multe maşini. Şi asta pentru că e meseria lor, rulează multe maşini, le cumpără azi şi vor să scape de ele cât mai repede, nu să aibă banii blocaţi. Poţi vedea acest lucru din acte.
Ce maşini trebuie evitate de la cumpărare?
– maşinile înregistrate în Bulgaria. Acestea sunt înmatriculate pe diverse firme sau persoane fizice, iar procura pentru noul proprietar se face doar în Bulgaria. Adică riscaţi să cumpăraţi o maşină care nu este pe numele vostru şi nici nu va fi, nici măcar procura notarială;
– maşinile care au un preţ ciudat de mic, sub cel al pieţei;
– maşinile cu talon reţinut sau carte “pierdută”;
– maşinile din anunţuri cu poze în care apare autoturismul cu plăcuţele acoperite;
– maşinile din anunţurile în care sunt scrise numai şi numai părţile bune, şi totul pare că e scos din fabrică, deşi preţul este mic. Nu există maşini perfecte;
– maşinile cu volan pe dreapta;
Sursa: 4tuning.ro
Cmentariile sunt închise