De mâine, șoferii agresivi din Moldova vor plăti amenzi de până la 7500 de lei

La 2 martie 2017, deputaţii din Parlament au adoptat în lectură finală proiectul de lege care prevede pedepsirea conducătorilor auto din Moldova care prezintă un comportament neadecvat sau agresiv în trafic.

Aflați că de mâine aceasta intră în vigoare deoarece va fi publicată în Monitorul Oficial.

FOTO: autofocus.ca

Astfel de șoferi riscă amenzi de la 75 la 100 de unităţi convenţionale (3.750-5.000 de lei) cu aplicarea a 5 puncte de penalizare, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 20 la 40 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile, în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

În cazul în care acţiunile iresponsabile vor fi săvârşite de un grup, persoanele date se vor sancţiona cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale (5.000-7.500 de lei) cu aplicarea a 6 puncte de penalizare, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 40 la 60 de ore, sau cu arest contravenţional pe un termen de la 15 la 30 de zile, în toate cazurile cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 1 la 2 ani.

Prin comportament agresiv se înţelege: efectuarea în mod voluntar de către un conducător de vehicul a unor acţiuni sau manevre succesive, prevăzute în prezenta lege, neconforme cu normele Regulamentului circulaţiei rutiere sau de conducere preventivă, prin care acesta crează neîntemeiat obstacole circulaţiei, prejudiciază drepturile altor participanţi la trafic sau îi obligă să ia măsuri suplimentare pentru a preveni producerea unui accident sau a nu pune în pericol siguranţa traficului.

Un comportament agresiv va fi considerat şi circulaţia într-o roată a motocicliştilor.

Vezi şi: Şoferii din Moldova vor plăti amenzi de până la 25.000 de lei! Află de când se va întâmpla

Citeşte mai multe detalii în documentul de mai jos.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/