Din 2022, Honda va renunţa la maşinile care au doar motoare cu combustie internă, pe care le vinde în Europa
Honda Motor va înceta producția de mașini care au doar motoare cu combustie internă cu trei ani mai devreme decât era planificat anterior, din 2022! Decizia va fi valabilă din start doar pentru piaţa europeană, inclusiv cea din Marea Britanie.
Despre acest lucru scrie gazeta The Times care face referire la surse proprii de informaţii veridice.
Totuşi, pentru piaţa UE vor continua să fie produse modele cu motoare pe benzină, însă doar în cadrul unor unităţi de propulsie hibride sau PHEV. La momentul de faţă, în Europa sunt asamblate modelele CR-V Hybrid şi Jazz Hybrid, dar şi primul electromobil al mărcii – Honda e.
„Honda a accelerat cu trei ani, din 2025 până în 2022, planurile prin care intenționează să transfere toate modelele europene principale la unele care să aibă agregate electrice, iar tehnologia noastră de motoare hibride va juca un rol cheie în atingerea acestui obiectiv”, au declarat surse Honda pentru The Times.
Interesant este de remarcat că săptămâna trecută, vicepreședintele senior al Honda Europe Ian Howells a cerut guvernului britanic să-şi reducă atenția asupra vehiculelor electrice și să recunoască „rolul important” al modelelor hibride, notează Autocar.
„Problemele legate de accesibilitate, infrastructură și constrângeri tehnologice înseamnă că guvernul nu se poate baza doar pe vehiculele electrice pentru a înlocui complet motoarele cu combustie internă până în 2035, cu excepția cazului în care intenționează, de asemenea, să restricționeze alegerea consumatorilor. Mașinile electrice sunt prea scumpe la momentul de faţă, iar trecerea forțată la ele va face conducerea un privilegiu disponibil doar pentru cei bogați”, susține Howells.
Între timp, cererea de autoturisme diesel în aceeaşi Marea Britanie a scăzut cu mai mult decât dublu față de anul trecut. Dacă ponderea lor în vânzările totale în 2016 a ajuns la aproape 50%, acum este de doar 17%.
Cmentariile sunt închise