Din 6 iulie 2022, maşinile noi din Europa devin mai sigure! Vor avea etiloteste şi cutii negre, printre altele

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În noiembrie 2019, dacă vă mai amintiți, Consiliul Uniunii Europene a adoptat și publicat oficial o serie de reguli, în misiunea de a avea mașini mai sigure pe piața auto a UE. Aceste noi reguli, pe care toți constructorii de autovehicule sunt obligați să le respecte dacă vor să comercializeze mașini în spațiul UE, intră în vigoare începând cu 6 iulie 2022.

Orice autovehicul deține cel puțin câteva sisteme de siguranță auto de bază (sau minime), ce au avut drept fundament legislația ce se afla în vigoare în momentul producerii lui. Este vorba despre sistemele active cum ar fi: asistența la frânare (ABS), controlul stabilității (ESP), cruise control (CC), și de cele pasive, așa cum sunt centurile de siguranță, airbagurile sau tetierele.

Însă de-a lungul timpului, cerințele s-au schimbat, iar producătorii, fie din proprie inițiativă, fie constrânși de legislație, au venit cu sisteme de siguranță din ce în ce mai evoluate, menite nu doar să protejeze la un posibil impact, ci chiar să prevină un incident rutier.

În misiunea de a avea mașini mai sigure pe piața auto a Uniunii Europene, respectiv pentru protecția tuturor ocupanților unui vehicul, dar și a celorlalți participanți vulnerabili la trafic, cum sunt pietonii sau bicicliștii, s-au adoptat următoarele sisteme de siguranță obligatorii din 2022, pentru orice autovehicul comercializat pe teritoriul UE:

  • Sistem inteligent de asistență pentru controlul vitezei (ISA), care avertizează și chiar reduce automat viteza, dacă se depășește limita legală impusă;
  • Sistem antidemaraj cu alcool tester, care previne pornirea mașinii dacă se detectează consum de alcool;
  • Sistem de avertizare privind starea de oboseală a șoferului (OMS), printr-o minusculă cameră de supraveghere, atunci când există semne de somnolență la volan;
  • Sisteme avansate de avertizare privind distragerea atenției șoferului (DMS), de exemplu dacă priveşti prea mult timp la monitorul sistemului multimedia sau telefon;
  • Sisteme de semnalizare automată (pornire semnalizatoare de avarie), în caz de oprire de urgență; 
  • Sisteme de detectare a traficului la rularea în marșarier (CTA). Camerele video și senzorii pentru mersul cu spatele sunt deja obligatorii în Statele Unite ale Americii;
  • Sisteme de înregistrare a evenimentelor rutiere, tip „cutie neagră”, așa cum se întâmplă în cazul avioanelor;
  • Sistem pentru monitorizarea presiunii în anvelope. Un parametru optim asigură stabilitatea și aderența vehiculului pe șosea.

În cazul autoturismelor și al vehiculelor comerciale uşoare (utilitare, furgonete etc.), obligația se extinde și pentru alte sisteme de siguranță avansate:

  • Sisteme pentru frânarea de urgență (AEB), în cazul unui impact iminent;
  • Sisteme care mențin banda de circulație (LKA), în caz de urgență, cu avertizare și chiar frânare, dacă se părăseşte carosabilul;
  • Zone extinse de protecție la impact, care să protejeze mult mai bine utilizatorii vulnerabili din trafic, precum pietonii sau bicicliștii.

Pe lângă cerințele generale și sistemele existente (precum sistemele de avertizare la trecerea involuntară peste liniile de separare a benzilor de circulație și sistemele avansate de frânare de urgență), camioanele și autobuzele vor trebui să fie proiectate și construite în așa fel încât unghiurile moarte din jurul vehiculului să fie reduse în mod semnificativ. De asemenea, ele vor trebui să fie echipate cu sisteme avansate capabile să detecteze pietonii și bicicliștii situați în imediata apropiere a vehiculului.

În plus, regulamentul permite Comisiei să adopte norme specifice privind siguranța vehiculelor care funcționează cu hidrogen și a vehiculelor automate. La un nivel mai general, regulamentul prevede actualizarea noilor specificații de către Comisie, pentru a se ține seama de evoluțiile tehnice viitoare.

Dacă te întrebi de ce a durat atât, până când această obligativitate a intrat în vigoare, ei bine, noile reguli în siguranța auto se aplică la 30 de luni după adoptarea în Parlamentul Uniunii Europene, timp în care producătorii de autovehicule trebuie să găsească soluții care să se adapteze cerințelor impuse. Toate aceste reguli fac parte dintr-un proiect mai amplu, denumit „Vision Zero”, adică zero decese pe drumurile UE până în 2050.

[embeddoc url=”https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019R2144&from=RO”]

Cmentariile sunt închise