(doc/foto) Brevet curios înregistrat de Volvo: bord de maşină cu volan glisant pe toată lăţimea sa

Compania Volvo a putut înregistra în SUA un brevet (îl puteţi vedea aici cu detalii complete) care descrie un bord de autoturism cu volan glisant pe toată lăţimea sa. Prin această soluţie, un automobil va putea fi folosit în toate ţările de pe glob, indiferent de sensul de mişcare în trafic, fie el pe partea dreaptă sau stângă a drumului, cel puţin.

Producătorii auto primesc adesea brevete pentru sisteme care nu ajung niciodată să devină produse sau soluţii care să se găsească pe maşinile de serie. Aparent, dezvoltatorii încearcă să-și pună în joc ideile cât mai repede posibil, pentru că este dificil de aflat imediat ceea ce va veni la îndemână în viitor și ceea ce nu este.

Acest lucru poate explica noua cerere de brevet a Volvo, care a fost înregistrată în SUA la sfârşit de septembrie după ce a fost depusă în martie 2019, care poate fi numită una ciudată, dar curioasă – un volan care se deplasează pe toată lăţimea bordului, astfel încât la prima vedere, orice pasager care stă pe scaunele din faţă poate prelua controlul maşinii fără să facă schimb de locuri. Poate chiar şi din mers?!

Volanul glisant al celor de la Volvo, care are integrat un sistem de control electronic şi care nu necesită o conexiune mecanică cu roţile directoare, este proiectat pentru vehicule semi autonome din punct de vedere al conducerii și permite unei persoane să preia controlul maşinii de pe oricare scaun faţă nu ar sta.

Conform brevetului, coloana de direcție este montată pe nişte șine și se deplasează de-a lungul lor, împreună cu un mic panou de bord care este integrat pe ea.

Într-o altă configuraţie, pe partea stângă și dreaptă, precum și în centrul bordului, există câte un monitor care pot funcționa ca un panou de bord principal în momentul în care volanul ajunge în faţa sa.

De asemenea, în loc de un set de pedale clasice, în viziunea celor de la Volvo există într-o astfel de maşină senzori sensibili la presiune încorporați podea, pentru accelerație și frână respectiv, care sunt activați în funcție de poziția coloanei de direcție!

Brevetul descrie, de asemenea, un sistem de ghidaje pentru scaunele din față, dar şi pentru levierul cutiei de viteze, după acelaşi principiu.

O examinare mai atentă dezvăluie o altă soluţie vizionară – poziţionarea centralizată a volanului, ceea ce implică instalarea scaunului conducătorului auto în centrul cabinei sau prezența unei banchete față cu trei locuri pentru pasageri.

Şi dacă sistemul de poziţionare flexibilă a tuturor aceste elemente poate fi unic, atunci ideea nu este. De exemplu, celebrul Mercedes-Benz Unimog dispune de o coloană de direcţie care poate fi schimbată cu locul, la fel prin glisare.

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/