Eşec?! Uber şi-a vândut divizia care se ocupa de crearea maşinilor cu autopilot

Uber şi-a vândut divizia ATG (Advanced Technologies Group) prin care a devenit mult mai renumită pe plan internaţional. Prin această decizie compania îşi pune un capac proiectului care prevedea dezvoltarea unui sistem de pilotare automatizată pentru lansarea acestuia într-un format comercial, în taximetre.

Cumpărătorul s-a dovedit a fi Aurora, un startup american care la fel se ocupă de tehnologiile de condus autonom.

Uber și-a înfiinţat propria divizie pentru crearea maşinilor cu autopilot în 2015, când lumea automobilelor era în euforie din ceea ce părea a fi atunci debutul erei condusului autonom. Ford, de exemplu, spera serios să lanseze o mașină de producție fără volan şi pedale până în 2021, iar companii gen Uber îşi imaginau cum iată-iată scăpau de şoferi şi îşi înmulțeau profiturile.

În 2016, Uber a colaborat cu Volvo pentru a utiliza exemplare XC90 care să poarte pe acoperiş complexul de sisteme necesare, dezvoltat de ATG. Testele lor se desfășurau cu un oarecare succes pe drumurile publice din Statele Unite, dar până în martie 2018, când a izbucnit un scandal despre care a auzit practic o lume întreagă: o astfel de maşină a lovit mortal un pieton. SUV-ul nu l-a recunoscut pe timp de noapte, iar șoferul de teste care se afla la volan din motive de siguranță privea în telefon, decât la drum.

Din cauza acestui incident testele au trebuit oprite timp de aproximativ șase luni și, când s-au reluat, optimismul cu privire la “dronele” din industria auto era pe cale de dispariţie. Producătorii de automobile (inclusiv Ford) au anunțat unul câte unul că își suspendă planurile în acest domeniu.

https://autoblog.md/dosarul-primului-accident-inregistrat-oficial-cu-o-masina-autonoma-soferul-a-fost-invinuit-de-omor/

Cu toate acestea, în vara anului 2019, Uber și Volvo au prezentat o versiune de serie a SUV-ului autonom Volvo XC90, care era planificat să fie lansat în zeci de mii de exemplare și folosit pentru a oferi servicii de car sharing fără pilot. Şi cele spuse au rămas de atunci doar la nivel de declaraţii.

În septembrie 2020, revista The Information a publicat un articol cu informaţii din interiorul companiei în care se spunea că ATG trecea printr-o catastrofă de ordin administrativ, dezvoltările erau oprite, iar maşinile nu puteau parcurge niciun kilometru fără să dea vreo eroare.

Iar în noiembrie 2020 în spaţiul online s-au răspândit zvonuri precum că Uber pregătea ATG pentru vânzare, acum câteva ore acestea fiind confirmate. Cumpărătorul este startup-ul Aurora care își dezvoltă propriul sistem de conducere autonomă încă din 2017, cu accent pe transportul de mărfuri pe distanțe lungi. 

Costul tranzacției nu a fost dezvăluit, dar potrivit Bloomberg ar fi vorba despre patru miliarde de dolari. Acordul prevede că Uber va primi în schimb nu doar bani, ci şi o cotă de 26% din acţiunile Aurora, va investi 400 de milioane de dolari şi va furniza serviciile sale digitale pentru a implementa sistemul autonom imediat ce este gata. Compania Aurora este evaluată mai nou la 10 miliarde de dolari ca urmare a tranzacției.

Această înţelegere îi va face pe cei de la Uber să încheie anul cu profit după pierderile cauzate de COVID-19, însă care a fost motivul real şi interesul Aurora de a prelua ATG nu este deocamdată clar. Echipa ATG nu a arătat niciun progres vizibil în dezvoltarea dronelor pe roţi și, pe lângă pietonul ucis, mai are o imagine afectată într-un alt scandal (ar fi furat tehnologii de la Waymo, divizia similară a Google). Actualul CEO Aurora fusese înainte şef al programului de maşini autonome al Google.

Amintim în context că Elon Musk a promis să ofere un sistem de pilotare complet automat din 2021, sistem prin care se vor putea forma şi robo taximetre la care tot visau cei de la Uber. În prezent acesta este testat într-o fază beta pe drumurile publice din SUA.

https://autoblog.md/video-tesla-a-prezentat-o-versiune-avansata-a-autopilotului-sau-si-pare-sa-functioneze-ideal/

Cmentariile sunt închise