(video) Fără kilometraj întors și accidente, l-aţi cumpăra?! Cum arată un E-class cu peste 300000 km la bord

Piaţa maşinilor rulate din Republica Moldova trebuie privită cu mare atenţie de cei care îşi doresc una cu adevărat bună şi cu un istoric cinstit în spate, deoarece situaţia este cu adevărat sumbră. Prin intermediul descoperirilor făcute de Auto Inspect s-a demonstrat în timp foarte bine acest lucru, însă nimeni nu a spus că nu pot exista şi excepţii.

După ce am plasat pe pagina Auto Inspect mai multe exemplare Mercedes-Benz E-Class W212 cu kilometraj întors (unul din ele avea chiar și minus 400.000 km la bord!), iată că ne-am mirat să găsim un asemenea model cu parcurs original și fără accidente, aici, în Moldova, dar recent importat din Germania. Este vorba despre un E 220 CDI produs în anul 2013!

Însă, acest sedan are o caracteristică sau mai bine spus un lucru pe care nu toţi l-ar accepta – puţin peste 300.000 de km parcurşi real! Într-o astfel de situaţie, prin acest reportaj ne-am gândit să vă întrebăm: voi ați fi preferat o mașină cu kilometraj mai mare, dar original, sau una cu cifre mai mici pe odometru, dar modificate? Aşteptăm părerile voastre fie în comentarii pe Facebook, fie pe Youtube.

Vezi şi: (video) Interviu: Despre Auto Inspect și fenomenul mașinilor rulate cu vicii ascunse importate în Moldova

Aveți mare grijă ce cumpărați și nu cădeți în plasa celor care vor doar să câștige pe seama voastră! Dacă nu sunteţi sigur de un automobil rulat pe care doriţi să vi-l cumpăraţi, apelaţi cu încredere pentru consultanţă la Auto Inspect prin intermediul paginii de Facebook sau sunați la numărul de telefon 068303160!

Vezi mai multe: (video) Îți dorești o mașină rulată? Evită kilometrajul întors și accidentele ascunse cu Auto Inspect

TOATE MATERIALELE ŞI REPORTAJELE #AUTO INSPECT

Cmentariile sunt închise