(video) Dacă tot are un motor german, ABT Sportsline s-a apucat să modifice şi noul Lamborghini Urus
Compania Lamborghini este în prezent proprietate a Audi AG, iar aceasta din urmă la rândul său aparţine grupului Volkswagen. În această ordine de idei, pentru că tind să folosească foarte multe motorizări în comun, noul Lamborghini Urus le-a atras atenţia şi celor de la ABT Sportsline.
Atelierul german a pregătit deocamdată, pentru debut, un performance kit ce cuprinde un chip tuning, care să-l facă pe cel mai rapid Super SUV din lume, mai rapid!
Acest vehicul frumos şi impresionant, prin al său standard V8 bi-turbo de 4.0 litri pune pe pământ 650 de CP şi un cuplu maxim de 850 Nm, însă cu ABT Power kit plăcerea de a-l conduce va fi şi mai mare. Datorită manipulării unităţii electronice de control a motorului, cifrele cresc până la 710 CP şi 910 Nm de cuplu, cifre care se vor face resimţite în timpul acceleraţiilor.
În ciuda greutății sale mai mari, acest SUV este, de asemenea, considerabil mai rapid comparativ cu alte maşini sport modene. După upgrade-ul de performanță de către cel mai mare atelier de tuning din lume pentru vehiculele de la VW și Audi Group, Urus este capabil acum de o acceleraţie 0-97 de km/h în 3.4 secunde în loc de 3.6 cât are nevoie pentru a face standard 0-100 km/h.
Dinamica îi este acum asemănătoare cu cea a unui nou Porsche 911 Carrera S sau a unui Jeep Grand Cherokee Trackhawk care e mai puternic.
Vezi şi: (video) Drag race: Mercedes-AMG G 63 vs Lamborghini Urus vs Mercedes-AMG GT 63 S
Vezi şi: (video) Noul Mansory Venatus este mai mult decât ceea ce n-a putut face Lamborghini
Cu o garanție completă și tuning perfect, vă puteți baza pe serviciile ABT Sportsline. Fiecare actualizare a performanței este adaptată pentru fiecare tip de vehicul și testată meticulos. Aceasta include, de asemenea, colectare de date prin intermediul unui stand dinamometric special.
Cu toate acestea, plăcerea enormă de la conducerea unui Urus devine evidentă pe drum. Sunetul specific generat de motor şi creşterea performanțelor cu ajutorul ABT Sportsline se combină împreună de minune.
Costul instalării unui ABT Power kit şi a componentelor/testelor adiţionale se divulgă doar clienţilor interesaţi.
Cmentariile sunt închise