(foto) După Bugatti, şi McLaren a făcut o maşină din LEGO la scară 1:1. Doar că nu poate merge
Un unic McLaren Senna, realizat la scară 1:1 din piese LEGO, a fost creat în secret în mai multe schimburi de nişte angajaţi ai companiei. Echipei le-a luat aproximativ 5.000 de ore pentru a face această construcţie cuprinsă din aproape o jumătate de milione de piese separate.
Neobișnuit pentru un McLaren, acest LEGO Senna este un vehicul cu o greutate de 1.700 de kg, cu 500 de kg mai multe decât un Senna real. Construit pentru a forma o legătură mai apropiată cu fanii din întreaga lume, această surpriză nouă este cel mai realist și ambițios McLaren făcut vreodată din piese LEGO, acestea având o greutate totală de o tonă.
Chiar dacă nu poate fi condus, de la tineri la bătrâni, oricine poate urca la bord, să stea în spatele volanului, să apese butonul Start de pe acoperiş şi să audă un sunet simulat al motorului maşinii originale. De asemenea, pasagerul va putea opera luminile funcţionale şi sistemul infotainment.
Vezi neapărat: (video) Creaţie incredibilă! Bugatti şi LEGO au făcut un Chiron de dimensiuni reale şi care mai poate şi merge
Statisticile din spatele acestei jucării sunt impresionante: în total, 467.854 de piese individuale LEGO au fost utilizate în construcția sa, ceea ce este cu aproape 200.000 mai multe decât au fost folosite pentru a construi modelul 720S acum doi ani în urmă. Echipe formate din câte 10 oameni au lucrat în schimburi timp de 2.725 de ore fiecare pentru a construi forme şi componente similare cu cele de pe o maşină reală, timpul fiind de nouă ori mai mare decât cel necesar pentru a asambla manual un Senna real (300 de ore).
Cu timpul pentru proiectare și dezvoltare luat în calcul, un total de 4.935 de ore s-au irosit pentru ca în cele din urmă să fie creat acest LEGO Senna cu ajutorul a 42 de bărbaţi şi femei.
McLaren Senna este primul LEGO McLaren care are un interior cu părţi integrante preluate de la un automobil autentic. Printre acestea se numără scaunul şoferului cu o carcasă din fibră de carbon, volanul şi perechea de pedale. De asemenea, la exterior, insignele şi roţile sunt de la un Senna real. Ușile de tip fluture la fel sunt făcute din elemente LEGO şi sunt detaşabile pentru a permite oamenilor un acces mai ușor în cabină.
Culoarea elementelor caroseriei este Victory Grey, cu inserţii contrastante portocalii, schemă de culori similară cu cea folosită pe jucăria de 15 cm lungime, compusă din 219 piese – McLaren Senna LEGO Speed Champions Edition, care poate fi cumpărată deja pentru suma minimă de 12.99 de lire sterline.
Fanii McLaren şi LEGO vor putea vedea şi experimenta şezutul în interioul acestei construcţii în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, în pavilionul companiei, de la începutul lunii iulie a acestui an.
Cmentariile sunt închise