(foto) Ferrari ar dezvolta nu un singur SUV, ci tocmai trei! Detalii
Ferrari intenționează să construiască nu unul, ci trei aşa-zise maşini de teren, care vor intra pe piață cu o diferență de doi ani. Britanicii de la Car Magazine scriu că toate sunt dezvoltate pe o singură platformă şi în timp ce primul va fi un hibrid, următoarele două vor fi pur electrice!
Vehiculul pentru toate tipurile de teren dezvoltat acum, conform informaţiilor pe care le au colegii britanici, totuşi va purta denumirea Purosangue, deși anterior se presupunea că acest cuvânt va deveni fie numele unei familii de modele, fie a unei noi platforme dedicate.
Modelul, care poartă acum denumirea internă F175, ar trebui să ocupe o poziție intermediară între crossover-urile tradiționale din segmentul propriu-zis și autoturismele cu motoare frontale ale Ferrari. Cei din Maranello promit să lanseze ceva nevăzut anterior pe piață și au botezat noul mijloc de transport FUV – Ferrari Utility Vehicle.
Din punct de vedere al designului exterior acest FUV se va asemăna cu un shooting brake de genul lui GTC4lusso, însă cu gardă la sol sporită (reglabilă printr-o suspensie pneumatică activă) şi cu cinci uşi. O nouă informaţie neoficială la acest capitol este că portierele posterioare i se vor deschide contra direcţiei de mişcare, iar nişte montanţi centrali ar putea să nu existe!
Primul SUV Ferrari este inițial dezvoltat pentru a folosi o unitate de propulsie hibridă și se așteaptă ca la bază să aibă un V8 de 3.9-4.0 litri, asistat de un motor electric pentru a putea genera aproximativ 700 de CP. Cu toate acestea, ar putea exista şi o versiune de top cu V12 natural aspirat sub capotă.
Noul FUV este aşteptat să debuteze în 2022. În ceea ce privește planurile ulterioare ale mărcii pentru dezvoltarea segmentului off-road, italienii vor aduce pe piață alte două vehicule cu o diferență de doi ani – acestea vor apărea în 2024 și 2026. Vor fi construite pe aceeași platformă universală ca și Purosangue, dar spre deosebire de primul născut, aceste modele vor fi complet electrice.
Arhitectura familiei de modele va permite utilizarea a până la patru motoare electrice, în timp ce puterea sistemului, deja în versiunea de bază, va depăși 600 CP. Cele mai accesibile versiuni sunt planificate să fie echipate cu baterii de 80 kWh, care vor asigura o autonomie de cel puţin 400 de km.
Vezi aici informaţiile anterioare pe care le-am adunat la subiect:
Cmentariile sunt închise