(foto) Land Rover a scos la teste noul Defender 130 camuflat, însă nu prea are ce ascunde
Încă înainte de premiera noii generaţii Defender, din luna iulie a anului 2019, în spaţiul online au ajuns nişte diapozitive de la o prezentare a maşinii pentru dealeri, organizată cu uşile închise.
Astfel spus, încă de atunci se ştia că SUV-ul va exista în trei lungimi de caroserie, iar cea mai mare a fost văzută în ultimele ore pentru prima dată la teste pe drumurile publice.
Modelul se va numi Defender 130 şi în echipare de top X va fi cel mai scump din toată familia sa. Acesta va fi disponibil la nivel internaţional, însă apariția sa a fost motivată în primul rând de dorinţa de a face concurenţă câtorva mastodonţi de pe piaţa nord-americană.
SUV-ul ar urma să fie prezentat până la finele anului curent şi va dispune fără alternativă (posibil doar în SUA) de tocmai opt locuri pentru pasageri, rândul doi şi trei fiind respectiv compus din banchete cu trei locuri. Este numit un vehicul Premium Explorer, dedicat familiilor cu un stil de viaţă activ şi călătoriilor.
Va măsura acest model 5.100 (fără roata de rezervă!) x 1.999 x 1.972/1.967 x 3.022 mm în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament. Pentru comparaţie, actualul Defender 110 are 5.018 (4.758 fără roata de rezervă) x 2.105 (sau 1.999 fără oglinzi) x 1.972/1.967 (cu suspensie cu arcuri sau pneumatică) x 3.022 mm.
Astfel spus, preţul noului model va putea depăşi foarte uşor suma de 100.000 de euro sau dolari.
Cmentariile sunt închise