(foto) McLaren a prezentat seria de supercaruri MSO X, chiar dacă proprietarii se plimbă deja cu ele

Subdiviziunea producătorului britanic de maşini super sport McLaren – McLaren Special Operations (MSO) – a prezentat o versiune specială a modelului 570S numită MSO X. Interesant este că premiera a fost anunţată chiar dacă toate maşinile au fost deja asamblate și livrate clienților!

Maşina cu numărul de ordine 10 şi 8 respectiv

Mai mult, toate maşinile au ajuns într-o singură ţară şi toate au fost vândute printr-un singur dealer de pe coasta de vest a SUA – McLaren Newport Beach. Respectiv, constructorul de supercaruri s-a ocupat de ediţia limitată MSO X având deja la mână toţi banii pentru toate exemplarele.

Vânzătorul, dealerul McLaren Newport Beach, a organizat cu această ocazie chiar şi o ceremonie de înmânare a mașinilor, tocmai în oraşul Las Vegas.

Revenind la ale noastre, putem menţiona că aspectul maşinilor din seria MSO X, făcute pe baza modelului 570S, se aseamănă în multe privințe cu varianta de curse GT4.

Noutăţile au fost dezvoltate ca nişte automobile pentru circuite şi sunt omologate pentru circulaţia pe drumurile publice, iar stilul general şi livreaua de pe fiecare caroserie vine să aducă un tribut lui McLaren F1 GTR care a participat în cursele de anduranţă din anii ’90.

Vezi şi: (foto/video) Novitec modifică în premieră supercaruri McLaren. Primele modele norocoase sunt 540C şi 570S

Vezi şi: (foto/video) Premieră la Goodwood: McLaren 570S Sprint

Spre deosebire de un McLaren 570S obişnuit, MSO X se mai deosebeşte printr-un spoiler fixat prin care se măreşte forţa de apăsare cu 100 de kilograme, o priză de aer pe acoperiş, anvelope Pirelli P ZERO CORSA, un eşapament din titan şi o serie de componente din fibră de carbon (capotă, acoperiş, praguri laterale şi capacul compartimentului motorului).

Printre alte dotări se numără nişte scaune sport în carcase din fibră de carbon, un compartiment special pentru păstrarea unei căşti de protecţie, centuri de siguranţă în şase puncte şi un pachet McLaren Track Telemetry compus din nişte camere şi un GPS tracker pentru înregistrarea timpului parcurgerii unui tur al unui circuit.

Despre cum sau dacă a fost modernizată unitatea de propulsie V8 Twin-Turbo de 3.8 litri (570 CP) McLaren nu a făcut niciun anunţ. În schimb, cunoaştem că numărul total al MSO X care există în prezent pe planetă este limitat la doar 10 exemplare.

Vezi şi: (foto) MSO a construit două maşini exclusive la comanda unei singure persoane

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise