(foto) Noul BMW X5 G05 – diferit la exterior, diferit la interior. Primele informaţii
Noua generaţie BMW X5 este prezentată practic pe neaşteptate. După ce şeful companiei bavareze a declarat la mijlocul lunii mai că modelul va fi lansat mai târziu în acest an, nimeni nu s-a aşteptat că acest lucru se va întâmpla practic peste câteva zile.
De fapt, la această oră nu este vorba despre o prezentare complexă, ci mai bine spus despre o scurgere masivă de informaţii, astfel încât, dacă vor apărea unele noi, vom actualiza articolul în cauză sau vom publica un altul.
O premieră cumsecade este programată potrivit surselor pentru ziua de 25 iunie 2018.
Din nou, prin intermediul colegilor de la Autoreview, cei care au făcut publice primele imagini cu maşina, aflăm o porţie de informaţii consistente despre noul SUV.
BMW X5 G05 este construit pe baza unei platforme noi şi derivate din cea modulară numită CLAR. Standard are o suspensie ca şi pe sedanul BMW Seria 7, cu două braţe pe puntea din faţă şi una multi link pe puntea din spate, iar opţional se oferă una pneumatică pe toate roţile (pe modelele vechi se putea comanda o astfel de suspensie doar pentru puntea din spate).
În ce priveşte şasiul, mai dispune de un sistem de direcţie integrală activă cu roţi directoare spate şi un stabilizator activ spate. Nu lipseşte şi sistemul de tracţiune integrală xDrive care favorizează mai mult puntea din spate.
Din punct de vedere a dimensiunilor, noul X5 a crescut: în lungime măsoară 4.922 mm (+36 mm), în lăţime – 2.004 mm (fără oglinzi, +66 mm!) şi în înălţime – 1.781 mm (+19 mm). Ampatamentul atinge 2.975 mm, comparativ cu cei 2.933 mm ai modelului încă actual.
SUV-ul va putea fi comandat în continuare cu două scaune suplimentare pe cel de-al treilea rând, iar volumul portbagajului s-a micşorat puţin: de la 650 la 645 de litri în maşina cu cinci locuri pentru pasageri şi de la 1.870 la 1.860 de litri cu bancheta spate rabatată. Accesul în portbagaj se face printr-o uşă cu două secţiuni.
Pe lângă un pachet exterior M Sport care va face maşina prin unele elemente să arate mai agilă, va putea fi comandat un off-road package. Acesta include o protecţie îmbunătăţită a dedesubtului, un diferenţial spate blocabil şi câteva regimuri speciale pentru rulare în afara asfaltului.
Arhitectura planşei de bord cu tot ce este pe ea este nouă, iar calitatea materialelor în ansamblu a fost îmbunătăţită. Iese în evidenţă primul panou de bord nou şi complet digital, care este un ecran de 12.3 inci şi pe care se prezintă o grafică nouă. Ceasurile de bord au fost desenate în mod unic şi între acestea poate fi afişată de exemplu o hartă a sistemului de navigaţie. Noul BMW X5 este al doilea model de serie care primeşte noul panou de bord (după noua Seria 8 care va fi prezentată la 15 iunie).
Ecranul sistemului multimedia nou iDrive 7.0 are de asemenea o dimensiune de 12.3 inci şi este conectat vizual cu panoul de bord de sub cozoroc. Deflectoarele sistemului de climatizare au un design nou, iar între cele centrale au fost instalate mici ecrane care afişează în mod digital temperatura în două zone.
Panourile de control ale sistemelor de climatizare/audio au devenit mult mai compacte şi arată estetic foarte reuşit.
Volanul multifuncţional şi cu padele de comutare a treptelor cutiei de viteze a fost reproiectat, luminile în faruri se aprind acum printr-un panou alcătuit doar din butoane, iar mânerele de pe uşi şi comenzile pentru geamuri au fost repoziţionate.
Diferit este şi panoul de comenzi din partea inferioară a consolei centrale, din preajma levierului cu design nou. Comenzi pentru off-road, moduri de rulare, frâna de parcare, joystick-ul sistemului iDrive şi mai nou butonul de pornire a motorului sunt aranjate compact şi frumos.
Printre alte dotări se vor putea găsi: sistem audio Harman Kardon, sistem de iluminare ambientală, sistem de ionizare a aerului, scaune cu ventilare, tapiţerie cu piele naturală şi inserţii din lemn, faruri cu laser, camere de supraveghere la 360 de grade, grilă activă a radiatorului, jante cu dimensiuni ce variază între 18 şi 22 de inci, sistem de pilotare semi automată capabil să menţină singur distanţa faţă de maşina care merge înainte, etc.
Noul BMW X5 va fi disponibil pe piaţă iniţial cu patru motoare. Versiunea de bază va fi xDrive30d cu propulsor diesel de 2.0 litri şi cu patru cilindri, care produce 265 de CP. Urmează două benzinare: xDrive40i cu motor turbo de 3.0 litri şi cu şase cilindri (340 CP şi 45 Nm) şi xDrive50i cu motor V8 biturbo de 4.4 litri (462 CP şi 650 Nm).
Cel mai fierbinte X5 va fi deocamdată M50d cu un motor diesel de 3.0 litri şi cu patru turbo compresoare, care produce 400 de CP şi 760 Nm. Acceleraţia 0-100 de km/h o face în 5.2 secunde (curent 5.3 secunde).
Toate motoarele sunt cuplate la o cutie de viteze automată cu opt trepte şi au un sistem de tracţiune integrală cu un ambreiaj pentru conectarea la nevoie a punţii din faţă. Mai târziu se planifică lansarea unor versiuni care vor avea doar tracţiune spate, hibride şi evident X5 M.
Producţia noului BMW X5 va demara până la sfârşitul acestei veri în Spartanburg. Mai multe detalii vom afla pe parcurs.
Vezi şi: (video) Noul BMW X5. Lansare la nivel global mai târziu în acest an, după o serie de teste finale
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise