(foto) Noul Jaguar XF facelift a ajuns la Chişinău şi este un sedan de admirat

Modelul Jaguar XJ de ultimă generaţie se mai poate găsi în cantităţi mici doar prin stocuri, iar lansarea unei noi generaţii a fost arhivată din păcate. Asta înseamnă că, deocamdată, Jaguar XF devine în gama mărcii sedanul de top şi asupra sa s-au concentrat toate eforturile pentru a-l face cât mai atractiv pe toate fronturile, fiind şi mai accesibil decât un XJ.

În octombrie 2020 familia de modele XF a avut de suferit un facelift consistent şi iată că inevitabil un reprezentant a ajuns şi în ţara noastră. Dealerul de la Chişinău a expus primul XF facelift venit în showroom şi după cum v-am spus – este un sedan de admirat.

Exemplarul din imagini este unul care atrage imediat priviri, în primul rând prin culoarea sa verde profundă – un British Racing Green. Aceasta se combină cu un interior unde domină pielea într-o nuanţă bej-maro. Un combo perfect în opinia noastră!

Sub capotă are un motor turbo diesel cu patru cilindri şi volum de 2.0 litri, asistat de un sistem mild hybrid, care generează 204 CP şi 430 Nm de cuplu. În tandem funcţionează o cutie de viteze automată în opt trepte (cu padele în spatele volanului) şi un sistem de tracţiune integrală, concret pe acest automobil. Face 0-100 de km/h în 7.8 secunde şi atinge maxim 230 de km/h.

Mai are un nivel de echipare S cu practic toate dotările disponibile de combinat cu el, ceea ce înseamnă prezenţa unui pachet impresionant ce include, printre altele:

  • scaune frontale reglabile electric, cu memorie și încălzire;
  • scaune spate încălzite;
  • tapiţerie cu piele perforată;
  • aplicaţii din lemn şi aluminiu;
  • sistem audio Meridian;
  • oglindă interioară ClearSight;
  • sistem multimedia Pivi Pro cu ecran tactil de 11.4 inci;
  • încărcător wireless pentru telefoane;
  • parbriz şi volan încălzit;
  • volan reglabil electric;
  • soft close pentru uşi;
  • roată de rezervă;
  • trei pachete de dotări: Driver Assist Pack, Cold Climate Pack şi Convenience Pack.

Preţul maşinii din imagini, produsă în 2021, este de 63.300 de euro. Preţul de start al modelului Jaguar XF în ţara noastră este de 43.500 de euro, indiferent dacă se alege motorul diesel de bază menţionat mai sus sau benzinarul de bază cu 250 CP.

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/