(foto) Noul Logan MCV va fi aproape la fel de înalt ca un Duster şi ar putea reveni în formatul cu şapte locuri

Noua generaţie Dacia Logan a fost lansată pe piaţă deocamdată într-o caroserie sedan, iar break-ul încă întârzie să apară. Totuşi, avem confirmarea că o astfel de versiune mai practică va fi lansată prin aceste imagini spion surprinse în munţii Carpaţi.

În spaţiul online au început deja să se răspândească zvonuri că lângă Duster stă versiunea Grand Duster cu trei rânduri de scaune, însă corectitudinea acestei concluzii este foarte îndoielnică. Este mult mai probabil să fie noul Logan MCV, reieşind din faptul că mânerele ușilor, poziţia semnalizatorului de direcţie, relieful caracteristic al aripii din față, deschiderea ușii din față – toate sunt foarte asemănătoare cu cele găsite pe a treia generaţie Logan.

Aparent, Dacia şi-ar dori să revină la conceptul de break Logan MCV din prima generație. Mașina camuflată are, de asemenea, un ampatament întins, uși spate mărite și un acoperiș mai înalt. Este probabil că există şi un al treilea rând de scaune, ceea ce înseamnă că va fi din nou un break de o capacitate sporită.

Amintim că a doua generație Dacia Logan MCV s-a transformat într-un break tradițional bazat pe sedan, cu ampatament standard, acoperiș lăsat mai jos și cu doar două rânduri de scaune. De cealaltă parte a introdus modelul Lodgy care era disponibil cu trei rânduri de scaune, însă această delimitare nu a adus rezultate aşteptate, astfel încât există posibilitatea ca acest monovolum compact să nu mai aibă o nouă generaţie.

Potrivit informațiilor preliminare, noua Dacia Logan MCV va fi prezentată în această toamnă, iar pe piața europeană va fi lansată abia în ianuarie 2022. Aceasta este singura noutate a mărcii care este prevăzută în strategia Renaulution pentru anul viitor.

Apropo, din câte poate aţi mai observat în imagini, Dacia testează acum şi Duster facelift. Modelul este aşteptat la fel în acest an. Schimbările vor afecta partea frontală şi posterioară a caroseriei, dar şi interiorul.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-premiera-noul-dacia-bigster-concept-arata-cum-va-evolua-marca-dar-si-logoul-de-pe-masini/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/