in ,

(foto) Noul Mercedes-Benz EQV costă cu doar 107 euro mai mult decât SUV-ul electric EQC

Mercedes-Benz a început de curând vânzările celui de-al doilea electromobil din gama EQ – noul EQV – varianta full electrică a lui V-Class. Modelul EQV 300 poate fi comandat într-o caroserie cu ampatament alungit şi are o greutate maximă permisă de 3.500 kg.

Producătorul îi promite o autonomie de până la 418 km şi un consum de energie de 26.4 -26.3 kWh/100 km.

Trenul de rulare electric (eATS) este montat pe osia frontală (tracţiune faţă respectiv) şi dezvoltă maxim 204 CP/362 Nm. Aşa-zisul e-machine, transmisia fixă, sistemul de răcire și electronicele de alimentare formează o unitate compactă, foarte integrată. Energia provine de la o baterie litiu-ion cu o capacitate utilizabilă de 90 kWh, situată în partea de jos a vehiculului, între osii. Viteza maximă de până la 140 km/h standard și 160 km/h (opțiune) asigură un ritm rapid chiar și în afara mediului urban.

Noul EQV este echipat cu un încărcător de bord răcit cu apă (OBL) cu o putere de 11 kW. Acest lucru permite încărcarea cu curent alternativ (AC) acasă sau la stațiile publice de încărcare (0-100% în circa 10 ore). Încărcarea se face printr-un port CSS poziţionat pe partea stângă sus a barei de protecţie frontale. Tot prin el maşina poate fi încărcată şi rapid (DC) cu o putere maximă de 110 kW, fapt care asigură o alimentare 10-80% în doar 45 minute.

Datorită unei strategii inteligente de operare, Mercedes-Benz EQV își încarcă, de asemenea, bateria în timpul conducerii, inclusiv prin recuperarea energiei la frânare. Șoferul are o influență ridicată asupra recuperării, fiind capabil să regleze intensitatea procesului după cum este necesar, prin padele care se află în spatele volanului. În plus, patru moduri de rulare sunt menite să-l ajute pe şofer să aleagă individual între confort maxim sau autonomie maximă.

Noul EQV mai poate fi comandat cu şase scaune individuale, şapte sau chiar opt locuri pentru pasageri. Sistemul multimedia MBUX vine standard împreună cu un monitor central tactil de 10.25 inci, alături de un asistent vocal inteligent şi navigaţie cu Electric Intelligence.

Un EQV 300 este disponibil la comandă într-o versiune standard sau una cu ampatament alungit şi într-un nivel de echipare Avantgarde. Un EQV Design-Package Exterior şi EQV Design-Package Interior sunt disponibile ca opţiuni.

Roţile standard sunt alcătuite din jante de 17 inci în anvelope 245/55 R 17 XL. Automobilul măsoară 5.140 (5.370) x 1.928 x 1.960 (cu railings-uri) mm în lungime, lăţime şi înălţime. Ampatamentul constituie 3.200 sau 3.430 mm, motiv pentru care şi volumul portbagajului poate varia între 1.030 şi 1.410 litri.

În Germania, preţul de start pentru noul EQV 300 este de 71.388,10 euro cu TVA inclus. Pentru comparaţie, primul SUV electric al mărcii, EQC, are un preţ de pornire de 71.281 euro cu TVA inclus.

În preţ mai este inclus un pachet de întreținere pentru o perioadă de patru ani, care acoperă costul lucrărilor în conformitate cu cartea de service și specificațiile producătorului, precum și garanţia pentru baterie de până la 160.000 km sau opt ani. De asemenea, incluse în prețul de achiziție sunt serviciile Mercedes me remote şi de navigaţie pe un termen de 36 de luni, iar funcţia Mercedes me Charge şi membership-ul în reţeaua IONITY sunt valabile pe o perioadă de 12 luni fiecare.

Electromobilul va fi produs la uzina mărcii din Vitoria, Spania, acolo unde se face V-Class-ul obişnuit şi modelul Vito.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE FOTO:

Iti place articolul?