(foto) Noul Skoda Kodiaq RS va fi prezentat la Salonul Auto de la Paris. Primele imagini teaser

Skoda a făcut publice două imagini teaser în care anunţă noul SUV sport Kodiaq RS. Maşina este testată activ în aceste zile pe circuitul german Nurburgring şi va debuta la Salonul Auto de la Paris din această toamnă, scriu colegii noştri din occident.

Fotografiile arată faţa ascunsă a modelului într-un garaj cu poartă deschisă parţial, dar şi jantele de culoare roşie care ar putea fi oferite standard.

Amintim că o undă verde pentru dezvoltarea şi producţia unui astfel de model a fost dată în anul 2017. Deocamdată nu există informaţii de ordin tehnic dezvăluite, însă se crede că sub capotă va fi instalat un motor turbo diesel de 2.0 litri. Puterea generată ar putea fi egală cu 240 CP şi 500 Nm. Tot cuplul va fi disponibil între 1.750-2.500 rpm.

Noul Skoda Kodiaq RS va fi cuplat doar la o transmisie automată și va beneficia standard de un sistem de tracțiune integrală, iar acceleraţia de la 0 şi până la 100 de km/h ar putea să o facă în cel mult 7 secunde.

Un prototip de teste Kodiaq RS a fost surprins pentru prima dată acum câteva ore pe Nurburgring:

Alte detalii despre Skoda Kodiaq RS nu se cunosc. Cel mai probabil, maşina de teren va avea o gardă la sol redusă, mecanisme de frânare mai puternice şi un kit exterior aerodinamic modificat, inspirat de la Kodiaq Sportline.

Aşteptăm deci de la Skoda mai multe detalii în curând. Nu este exclusă o premieră virtuală înainte de Salonul Auto de la Paris care îşi va deschide uşile de la 4 octombrie.

Vezi şi: (video) Test Drive: Skoda Kodiaq Style 2.0 TDI DSG 4×4

Skoda Kodiaq Sportline

Iată cum este văzut noul Skoda Kodiaq RS în imagini de tip render:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/