(foto) Nu toţi îl puteau depăşi! Iată cum un şofer din nordul ţării ocupa mai mult decât o bandă când circula
Cu forţele proprii, ignorând regulile de circulaţie şi de securitate în trafic elementare, un şofer din nordul ţării a decis să-şi transporte la destinaţie mai multe ţevi din plastic aşa cum ştie el mai bine, după posibilităţi. Conducea un Mercedes-Benz Sprinter care a fost încărcat cu aceste obiecte pe diagonală, depăşind cu mult gabaritele permise prin lege, fără măcar să le marcheze/semnalizeze corespunzător.
În Regulamentul Circulaţiei Rutiere se mai menţionează că în afara localităţilor, conducătorii vehiculelor lente, ori a celor cu masa sau gabaritul depăşite, şi ai celor lungi, trebuie să menţină între ei un spaţiu care ar permite finalizarea manevrei de depăşire în siguranţă de către alte vehicule! Cum s-au putut realiza depăşirile în acest caz nu este clar, însă fără o ieşire parţială pe acostament nu ar fi fost posibile.
Conform informaţiilor disponibile, priveliştea în cauză a fost surprinsă nu pe vreun drum de ţară departe de ochii lumii, ci pe traseul naţional care face legătură între Briceni și Edineţ.
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise