(foto) Ingeniozitatea unor moldoveni continuă să uimească. Cum şi-a cărat un bărbat nişte materiale de construcție

Serios, chiar şi producătorul maşinii s-ar uimi de ingeniozitatea unui moldovean, care a decis să-i folosească capacităţile la un nivel peste cel maxim recomandat!

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

Posesorul unui Opel Vivaro l-a încărcat fără nicio grijă cu zeci de bârne care au o lungime totală ce depăşeşte 5-6 metri, iar pentru că nicicum astfel de obiecte nu pot încăpea în compartimentul din spatele cabinei, bucăţile din lemn au fost introduse prin uşa din spate şi scoase pe cea laterală!

Câteva imagini arată că acestea nici nu au fost prinse bine pentru o siguranţă mai mare. În plus, alături de alţi câţiva saci, dar şi un rulou de plasă metalică, practic toată greutatea a luat-o asupra sa o singură roată şi suspensia de pe aceasta, astfel existând un pericol real ca una din cele două să cedeze în drum şi să se producă chiar şi un accident rutier.

Nu cunoaştem dacă şoferul în cauză a avut de parcurs o distanţă lungă, dar şi nici unde au fost făcute aceste imagini (deşi se poate observa un drum public), însă cert este că cetăţeanul a încălcat regulile de transport a obiectelor care ies din gabaritele maşinii, fără nici măcar să le ataşeze careva marcaje de culoare roşie la capete.

De indiferența faţă de “sănătatea” automobilului şi de zgârcenia de a opta pentru serviciile unei maşini corespunzătoare care să ducă toate aceste lucruri în siguranţă nu mai vorbim…

Vezi şi:

(video) Îi va rezista suspensia? Un bărbat a ales să care peste 1.5 tone de gips-carton pe acoperişul unui Audi A6

(video) Incredibil! Cum a decis un şofer să transporte nişte scânduri prin centrul Chişinăului

Imaginea zilei: Doar în Moldova, înainte de Paşti, se poate decide transportarea frigiderului cu decapotabila

(video) Impresionant, dar neregulamentar. Cum un şofer din Chişinău a profitat de practicabilitatea unei Toyota RAV4

Cmentariile sunt închise