(foto) O şoferiţă a urcat la volan beată şi a organizat un carambol la ieşirea din oraşul Donduşeni

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Carambol în raionul Drochia. Noaptea trecută, în jurul orei 23:10, o femeie de 29 de ani din raionul Dondușeni, care conducea o Mazda3 din orașul Dondușeni spre satul Climăuți, în apropierea sensului giratoriu de pe traseul R12 Dondușeni-Drochia a pierdut controlul volanului şi a lovit un VAZ al unui tânăr de 21 de ani.

Ulterior a continuat deplasarea şi s-a ciocnit lateral într-un Ford Fusion condus de un bărbat de 33 de ani, locuitor al municipiului Bălți, care rula pe contrasens. Iar după acest contact şoferiţa a lovit lateral şi un Mercedes-Benz Sprinter care staţiona la marginea drumului, condus de un bărbat 67 de ani, locuitor al raionului Dondușeni.

Nimeni nu a avut de suferit din fericire, dar la faţa locului s-a constatat că în aerul expirat femeia avea o concentrație de alcool de 0.86 mg/l. Pe cazul dat a fost pornit un proces penal.

Cmentariile sunt închise