(foto) Renault Trezor a fost desemnat drept cel mai frumos concept al anului 2016
La cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional Automobilistic, desfăşurat la Paris, a fost ales cel mai frumos concept al anului 2016. Acesta a fost desemnat Renault Trezor, care a avut parte de o concurenţă acerbă din partea Jaguar I-Pace, Aston Martin RB001 şi DS E-Tense.
Prototipul Trezor a fsot demonstrat lumii în toamna anului trecut la Salonul Auto de la Paris. Una dintre caracteristicile pe care îl deosebeşte este sistemul neobişnuit de acces la interior. Pentru aceasta este nevoie de a fi ridicat un capac mare din carbon, care este practic toată suprafaţa exterioară a caroseriei.
Automobilul a primit un motor electric care produce 350 cai putere, asemenea unui agregat folosit de maşinile care participă la Formula E. Acceleraţia până la 100 de km/h durează doar patru secunde.
Pe lângă aceasta, conceptul a fost dotat cu un sistem de pilotare automată, un volan în stilul maşinilor de curse, ecrane OLED şi un sistem de recuperare a energiei cinetice, folosit de asemenea în Formula E.
Cmentariile sunt închise