(foto) Sezonul rece a venit în Moldova. Unde la această oră există zăpadă pe câmpuri şi drumuri

Şi iată că am intrat oficial în sezonul rece! La momentul de faţă, peste tot în ţară, temperaturile sunt sub zero grade Celsius, motiv pentru care ninsoarea care a căzut în ultimele ore în diferite raioane ale ţării nu s-a topit complet, ci din contra a format mai multe peisaje de admirat.

Iată cum s-a văzut în după amiaza zilei de ieri pământurile din raionul Leova.

Însă, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la această oră se înregistrează ninsori slabe doar în raionul Ştefan Vodă şi în UTA Găgăuzia, în jurul oraşului Ceadîr-Lunga.

Apropo, aflaţi că începând cu 1 decembrie 2020 a început să activeze în regim non-stop Serviciul operativ de informare al Î.S. “Administrația de Stat a Drumurilor”. La numerele de contact 22-55-30, 74-89-61 sau 060 477 117 puteţi solicita ajutor în situaţii dificile (precum şi la 112), dar şi primi informaţii despre starea drumurilor înainte de călătorii planificate.

Iată care este starea drumurilor din ţară la momentul de faţă, ora 9:14, văzută prin intermediul camerelor ASD (instrument util în cazul în care nu doriţi să-i sunaţi pe responsabilii de la ASD). În localitatea Sărata Nouă din raionul Leova (de pe teritoriul căruia au fost făcute primele imagini din articol) nu mai vedem deja nici urmă de ninsoare.

Cmentariile sunt închise