in ,

COOLCOOL LoveLove OMGOMG

(foto) Cum va arăta interiorul noii Skoda Fabia? Premieră în mai 2021

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

(update 29.04.2021) Skoda dezvăluie detalii suplimentare despre noua Fabia și oferă o primă impresie despre interiorul celei de-a patra generații printr-o schiță oficială de design.

new Skoda Fabia interior sketch 2
Skoda Fabia interior
Interiorul modelului încă actual

Putem observa că panoul de instrumente proiectat simetric, cu afișajul său central, de sine stătător și o bordură decorativă orizontală colorată accentuează lățimea interiorului, iar linia de caractere de sub afișaj oglindește grila Skoda.

Deflectoarele mari şi rotunde din capetele planşei de bord creează accente noi, la fel ca și elementele colorate din consola centrală și mânerele ușilor, împreună cu manetele cromate nou proiectate prin care are loc deschiderea portierelor.

Din câte se pare, drept dotări opţionale se vor oferi atât un panou de bord digital, cât şi un head-up display, însă aşteptăm premiera pentru ca să ne convingem de asta.

new Skoda Fabia interior sketch 0

(22.04.2021) Skoda arată schiţe cu designul exterior a noii Fabia. Premieră în mai 2021

Noua generaţie Skoda Fabia este tot mai aproape de momentul debutului. Producătorul îi anunţă premiera pentru una dintre zilele lunii mai, împreună cu publicarea câtorva schiţe care ne arată designul său exterior.

Două dintre schițe arată liniile clare, moderne și trasate dinamic ale noii Fabia. A patra generație va fi cu 111 milimetri mai lungă și cu 48 milimetri mai lată decât în comparaţie cu cea încă actuală.

Este pentru prima dată când acest model se va baza pe platforma modulară MQB-A0 a Volkswagen Group. În plus față de spațiul și mai mare pentru pasageri, acest lucru adaugă și 50 de litri în plus în portbagaj.

Vederea frontală diagonală oferă o primă privire asupra farurilor plate și a grilei largi, care are un aspect sportiv, elegant, cu un cadru cromat și nervuri negre. Jantele mari sporesc, de asemenea, aspectul puternic.

Spoilerul de acoperiș alungit, cu aripi laterale, asigură o aerodinamică excelentă, împreună cu oglinzile exterioare optimizate aerodinamic și obloanele de răcire reglabile activ în priza de aer inferioară a barei de protecție frontale.

Celelalte schițe oferă o impresie mai detaliată a noilor unități luminoase moderne pe care le va avea Fabia în echipare de top. Modulele LED din faruri se aseamănă cu nişte blocuri de gheață tăiate brusc, care se extind până la grila de radiator. Poate fi văzut și un element luminos sub forma literei L, care va servi drept lumină de zi. Elementele cristaline semnate de Skoda pot fi găsite și în grafica stopurilor care vor fi disponibile într-o versiune full-LED.

Amintim că prima generaţie Fabia s-a vândut timp de opt ani în 1.79 milioane de unități. A doua generaţie lansată în 2007 şi-a găsit 1.704.000 de posesori, iar a treia generaţie a apărut în 2014 şi a devenit a devenit a doua cea mai populară maşină a Skoda după Octavia. Cifra totală de producţie i se ridică la peste 4.7 milioane de unităţi.

Vezi neapărat:

(foto/video) Semi-premieră: Cam tot ce trebuie să ştii despre noua generaţie Skoda Fabia