(foto) Tesla nu va face niciodată asta! Cum arată interiorul unui Model 3 pregătit de atelierul Vilner

Automobilele electrice ale mărcii americane Tesla au un preţ care nu este deloc mic, însă cu părere de rău calitatea materialelor folosite, mai ales la interior, nu corespunde banilor ceruţi în schimb. Pentru că producătorul american nu oferă nici măcar opţiuni de personalizare, de acest lucru se pot ocupa unele ateliere de tuning la solicitarea clienţilor.

Din lista acestora face parte mai nou şi atelierul Vilner Garage din Bulgaria.

O parte din pielea ecologică din fabrică din interiorul Model 3 a fost totuşi păstrată, astfel încât modificările făcute ulterior pot fi și mai pronunțate. Celelalte suprafeţe au fost retapiţate integral, fiind folosită piele de culoare maro, lângă naturală, inserţii din lemn şi alte materiale textile.

Combinaţia de culori şi a texturii folosite pentru scaune amintesc de cele din BMW-urile clasice sau unele modele Porsche. Până şi montaţii cu întreg tavanul care cuprinde un acoperiş panoramic a fost retapiţat, iar centurile de siguranţă şi parasolarele au fost înlocuite cu unele colorate.

Toate materialele necesare au fost confecţionate şi aplicate manual cu o atenţie mare la detalii. La sigur clientul este mulţumit, iar asta înseamnă că investiţia a meritat.

GALERIE FOTO:

Vezi şi:

(foto) Băieţii de la Vilner arată că pot modifica în mod impresionant chiar şi un vechi Trabant

https://autoblog.md/foto-baietii-de-la-vilner-merg-in-concediu-si-prezinta-ultimul-proiect-al-anului-un-unic-bmw-e30-m3-evo/

https://autoblog.md/foto-bulgarii-de-la-vilner-au-transformat-interiorul-unui-land-cruiser-au-pus-si-scaune-dintr-un-bmw/

Cmentariile sunt închise