(foto/video) Un alt accident cu victime în raionul Orhei. Mai multe mașini s-au ciocnit violent lângă Peresecina
(update #2) Pasagerul în vârstă de 22 de ani a decedat la spital.
(update #1) Consecințele accidentului.
Și, din nou, pe drumurile din raionul Orhei… Un alt accident de circulație a fost înregistrat în această după amiază pe traseul R6, lângă Peresecina, spre orașul Orhei, la ieșirea din secțiunea de drum cu serpentine. S-au ciocnit violent cel puțin trei autoturisme și traficul se desfășoară cu dificultate.

Potrivit informațiilor disponibile la moment, un Nissan s-a oprit în mijlocul drumului, iar resturi au blocat parțial un sens de circulație. Iar un Renault s-a oprit, întors contra direcției de deplasare, într-un canal de evacuare a apelor pluviale.
Un martor ne-a comunicat că, cel puțin o persoană, a fost văzută inconștientă și se încerca resuscitarea acesteia până la intervenția serviciilor speciale. Preliminar, cel puțin trei autoturisme au fost implicate în total. IP Orhei ne-a comunicat că poliția a intervenit deja, detalii urmând să ne ofere mai târziu.
De notat că, în această dimineață, la ora 8:00, pe același traseu, în apropiere de satul Mitoc s-a mai produs un accident în lanț.
Preliminar, un șofer în vârstă de 67 de ani, conducând un Volkswagen, în timpul deplasării nu a păstrat distanța față de vehiculul premergător, care intenționa să vireze spre localitatea Mitoc. În rezultat a lovit în spate un Ford Transit, care a fost proiectat pe contrasens într-un BMW X3. În urma impactului, BMW-ul s-a răsturnat în mijlocul drumului.
Urmare a accidentului, un pasager din BMW, un minor de 16 ani, a fost preluat de echipele de intervenție și transportat la IMPS Orhei pentru îngrijiri medicale. Nimeni dintre șoferi nu era în stare de ebrietate.















Cmentariile sunt închise