(foto/video) Loganul împlinește 20 de ani! Dacia lansează o ediție aniversară
Dacia sărbătorește două decenii de la debutul vânzărilor primei generații Logan! Cu această ocazie este anunțată o ediție limitată aniversară, valabilă doar în România.
Logan – o poveste de succes
În urmă cu 20 de ani, la începutul lunii septembrie 2004, începeau în România livrările primei generații a modelului Logan. În decurs de mai puțin de patru luni, până la sfârșitul lui 2004, aveau să fie vândute peste 20.000 de exemplare, depășind cu mult cele mai optimiste estimări de vânzări ale mărcii.
Începând din 2005, Logan a devenit cel mai vândut model de pe piața din România. Titlul l-a menținut constant, an de an, de-a lungul celor trei generații care s-au succedat până în prezent.
Logan a fost produs în peste 1.280.000 de unități: aproape 585.000 au fost vândute în România, iar 695.000 pe piețele externe.
Lansat inițial în varianta sedan, cu două motorizări pe benzină (75 și 90 CP), Logan a fost declinat și în alte versiuni de caroserie: Break (Logan MCV I și II), furgon ușor (Logan VAN) și Pick-Up. Vânzările totale se apropie de 2 milioane de unități, din care 1.28 milioane doar pentru versiunile sedan.
Prima generație Logan a obținut premiul AutoBest 2005. Lista trofeelor a fost completată de-a lungul timpului de titlul „Mașina Anului 2013 în România”, obținut de a doua generație a modelului și de cel de „Mașina Anului 2021 în România”.
Vezi și: (video) Test Drive: Dacia Logan 1.0 ECO-G 100 – cum merge pe benzină + gaz?
Logan XX
- Intitulată „Logan XX”, această serie limitată, complet echipată, se evidențiază printr-o serie de elemente grafice având ca lait motiv numărul 20 exprimat în cifre romane, a căror formă stilizată evocă modelul repetitiv din „Coloana Infinitului” a lui Constantin Brâncuși. Grafica sub forma unor stickere există pe portiere, carcasele oglinzilor retrovizoare și hayon.
- Tema celor 20 de ani se regăsește și la interior, pe consola centrală și pe pragurile ușilor frontale, precum și sub forma unui element decorativ dispus pe spătarele scaunelor.
- Jantele din aliaj Randia, carcasele oglinzilor retrovizoare de culoare neagră și antena de tip coadă de rechin completează ansamblul elementelor exterioare specifice.
- Clienții vor putea alege una din trei culori pentru caroserie: Arctic White, Cedar Green și Schiste Grey. În plus, va fi disponibilă opțiunea unei caroserii vopsite bi-ton, cu plafon de culoare neagră, o premieră în gama Dacia.
Seria limitată Logan XX poate fi comandată începând de astăzi în rețeaua de agenți autorizați Dacia din toată România. Cele două versiuni de motorizare disponibile sunt TCe 90 (16.000 de euro cu TVA) și Eco-G 100 (16.300 de euro cu TVA). Primele livrări vor începe de la jumătatea lunii octombrie.
Cmentariile sunt închise