(foto/video) Noua Lada Vesta facelift – primele detalii şi imagini

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Astăzi, 22 februarie 2022, primul exemplar al noii Lada Vesta facelift a părăsit linia de asamblare a fabricii din Ijevsk. Concomitent cu începerea producției, compania a dezvăluit oficial designul exterior actualizat al bestsellerului său, cu menţiunea că automobilul este unul de nouă generaţie.🤷‍♂️

Prima mașină de producție este o Vesta SW Cross într-o configurație maximă, vopsită într-o culoare nouă botezată “Garfield”.

Modelul a devenit vizibil mai atractiv și mai sportiv datorită schimbărilor vizibile din partea frontală şi posterioară. Un arc elegant argintiu este acum integrat pentru a fi parte atât a farurilor, cât şi a barei de protecţie – Lada spune că o astfel de “soluție tehnică” este utilizată pentru prima dată pe un produs de serie! Iar bara de protecție în sine are un relief mai dezvoltat, care este deosebit de expresiv datorită noii forme a inserţiilor în formă de X.

Toate blocurile optice sunt acum LED: farurile principale, proiectoarele anti ceaţă şi stopurile. LED-urile au îmbunătățit calitatea fluxului luminos, iar lumina albă cu o nuanţă rece oferă un contrast ridicat în diferite condiții meteorologice.

Designul grilei radiatorului va fi diferit în funcție de versiunea mașinii. Standard este traversată de două inserţii cromate, iar pe modelele Cross are un model cu celule mari, corespunzător naturii off-road a mașinii. De asemenea, logourile Lada au fost mărite în dimensiuni.

În partea posterioară se pot remarca două inserţii decorative care imită terminaţii de eşapament. Nou este şi capacul portbagajului, menit să facă vizual mașina mai lungă. Este prevăzut şi un nou design al jantelor. Pot fi de 16 sau maximum 17 inci, într-o combinaţie periată cu lac negru.

Se mai menţionează că sistemele de siguranţă şi asistenţă au fost modernizate. Printre noutăți se numără mai mulţi senzori suplimentari pe ambele bare de protecție, care fac parte din sistemul de parcare şi cel de monitorizare a unghiului mort în mișcare.

Mai multe informații detaliate despre interiorul mașinii, nivelurile de echipare, prețurile și data începerii vânzărilor vor fi dezvăluite mai târziu.

Cu toate acestea, judecând după certificatul OTTS emis mai devreme, Lada Vesta facelift nu are mari schimbări constructive, demne de titlul de nouă generaţie. Păstrează același ampatament, deși lungimea caroseriei i-a crescut uşor. Formatul șasiului nu s-a schimbat fundamental.

Vesta va continua să fie echipată cu propulsoare ruseşti de 1.6 și 1.8 litri (106 și 122 CP), precum și cu un motor Renault de 1.6 litri (113 CP). Printre cutiile de viteze menționate se numără una mecanică cu cinci trepte și un variator Jatco.

La interior poate apărea un alt panou de bord, un sistem multimedia modern cu un ecran vertical și un nou panou de control a climatizării! Urmează să ne convingem de toate acestea.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/