(foto) Visul şoferilor moldoveni. Cum s-a văzut Chişinăul în ultimele ore, în Ziua de Paşti
Chişinăul este mult mai frumos… de sărbători. În mod tradiţional, în capitala ţării noastre, traficul este redus la minim în doar două zile din an, Ziua de Paşti şi cea de după Revelion. S-a întâmplat şi în acest an după noaptea Învierii.
O călătorie prin oraş acum câteva ore a arătat nu doar un număr mic de unităţi de transport public, ci şi de autovehicule în trafic. Mai mult, trotuarele şi marginile străzilor au devenit mai libere ca niciodată.
Un fotograf de la KP.MD a declarat amuzat că acum cei rămași în oraș profită din plin de liniștea sărbătorilor pascale.
Iată cum au remarcat acest lucru şi internauţii:
https://www.facebook.com/kristina.kris.7927/videos/2231143010307421/
https://www.facebook.com/100014013405708/videos/607952123015229/
Între timp, chiar dacă peste 2.000 de polițiști în noaptea Învierii au fost implicați la asigurarea ordinii publice și a circulației rutiere, șoferii încrezuți că nu vor fi depistați de ofițerii de patrulare au riscat cu propria viață și a celor din jur urcând în stare de ebrietate la volan.
În consecință, timp de 48 de ore pe traseele naționale au avut loc 16 accidente rutiere din cauza conducătorilor băuţi, care au condus cu viteză excesivă și fără permis de conducere, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa, iar altele 23 au avut de suferit diferite traumatisme. În toată această perioadă de timp un număr total de 31 de şoferi au fost depistaţi în trafic în stare de ebrietate.
Ca urmare a acestei statistici sumbre, Inspectoratul Național de Patrulare anunţă că va intensifica patrularea pe întreg teritoriul țării. Vor fi organizate filtre și razii pentru a descuraja și preveni conducerea în stare de ebrietate la volan, dar și deplasarea cu viteză excesivă, deoarece acestea sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere. Iar fiindcă atitudinea comunitară și loialitatea sunt percepute ca dezmăț, urmează să intervină oercitiv.
Țineți cont de câteva reguli importante:
- NU urcați la volanul mașinii dacă a-ți consumat băuturi alcoolice!
- RESPECTAŢI limita de viteză!
- NU vă angajați în depășiri riscante!
- CUPLAŢI centura de siguranță, atât dvs. cât și pasagerii!
- TRANSPORTAŢI copiii în scaune auto speciale!
- OPRIŢI-VĂ de la condus dacă vă simțiți obosiți!
Cmentariile sunt închise