(foto) Volvo LCP 2000 a setat un trend pentru crearea de mașini cu impact redus asupra mediului

Materiale reciclabile, emisii reduse și un consum mic de combustibil. Acestea sunt lucrurile la care toți producătorii auto se gândesc în prezent. În 1983, lucrurile stăteau cu totul altfel.

Când Volvo Cars a lansat LCP 2000 (Light Component Project), un concept auto proiectat ținând cont de mediul înconjurător, acest model a fost primit cu rezerve într-o piață încă obsedată de putere și performanță. Dar, încă de atunci, suedezii știau că era o direcție bună.

Și acum, după mai bine de treizeci de ani, angajamentul lor de a construi mașini care protejează nu numai oamenii, ci și mediul înconjurător, este mai puternic decât oricând.

Ideea pentru LCP s-a născut în 1979, în parte dintr-un studiu realizat pe mașinile electrice, pe care Volvo l-a făcut în 1976, condus de inginerul genial Rolf Mellde, și parțial pe un proiect numit Ellen, care a fost un studiu pe mașini mici, ultra ușoare. Scopul proiectului LCP a fost de a utiliza cele mai recente materiale și tehnologii pentru a proiecta o mașină inovatoare, cu emisii reduse, cu o eficiență mare din perspectiva consumului de combustibil, foarte sigură și pregătită de a ieși pe carosabil în anul 2000 – de unde și numele.

Echipa, condusă de Mellde trebuia să profite atât de noile materiale, cât și de noile tehnologii care existau și cele care erau în curs de dezvoltare la acea vreme. LCP trebuia să găzduiască minimum două persoane, să aibă o greutate maximă de 700 kg și un consum maxim de combustibil de sub 4 litri la 100 km. Prin standardele de azi, aceste obiective, probabil, par a fi rezonabile și realiste, dar în 1979 păreau, mai degrabă, fanteziste.

În total doar patru mașini au fost construite – toate cu mici diferențe tehnice – și au fost afișate pentru prima dată la un seminar de mediu de la Stockholm, la sfârșitul primăverii anului 1983.

LCP 2000 arăta ca o mașină, dar diferită: un hatchback cu două uși, cu un capăt posterior vertical și un hayon din plastic care a servit și ca ușă de acces pe bancheta din spate. Aceasta din urmă a fost aranjată contra direcţiei de mişcare pentru scopuri de siguranță și spațiu. Și da, era loc și pentru bagaje.

Dacă e să te uiți atent la LCP astăzi, vei recunoaște câteva caracteristici de design ale modelului Volvo 480 care a fost introdus trei ani mai târziu.

Mașinile LCP erau echipate cu motoare turbo diesel montate transversale, de două tipuri. Ambele aveau câte trei cilindri, însă unul era din magneziu cu un volum de 1.3 litri (50 CP), iar altul din fontă de 1.4 litri (90 CP). De asemenea, erau termoizolate fără o manta de răcire în chiulasă și foloseau în schimb uleiul de motor ca lichid de răcire.

Interesant mai este că motoarele puteau funcţiona cu orice combustibil, cum ar fi uleiul din semințe de rapiță, ceea ce făcea ca automobilele să emane un miros neobişnuit când treceau pe alături. Toate LCP-urile aveau tracțiune pe puntea din față și fie o transmisie manuală cu cinci trepte, fie un CVT controlat electronic.

Diferite tipuri de plastic, magneziu și aluminiu au fost utilizate pe scară largă pe parcursul proiectării, atât din perspectiva greutății, cât și din motive de reciclare și disponibilitatea viitoare. O mică senzație a fost utilizarea fibrei de carbon pentru ramele ușilor, pe atunci fiind un material complet nou și neîncercat.

În momentul în care a prezentat conceptul Light Component în 1983, Volvo Cars era deja poziționat ca producător auto interesat de soluții inovatoare și prietenoase cu mediul. Acest lucru s-a datorat, în principal, inventării cu șapte ani în urmă a convertorului catalitic – sonda Lambda, o inovație revoluționară în favoarea mediului.

Prin convertirea gazelor fierbinți, nocive, de eșapament în substanțe inofensive care se găsesc natural în aer, au fost reduse emisiile auto de gaze poluante cu un uimitor procent de 90%, în comparație cu motoarele standard. Dar, eforturile Volvo Cars de a construi mașini prietenoase cu mediul într-o manieră sustenabilă a început, de fapt, cu zeci de ani în urmă.

Încă din 1945 a stabilit un sistem de schimb pentru piese recondiționate. Astăzi, acest sistem de schimb este mai complex decât oricând și include, practic, totul, de la cutii de viteze și injectoare, la componente electronice – atent recondiționate și în perfect acord cu specificațiile tehnice originale. Dar, de ce producătorul suedez investeşte timp în recondiționarea pieselor uzate când metodele moderne de producție îi permit să facă altele noi cu investiții minime?

Ei bine, o componentă recondiționată necesită până la 85%, mai puțină materie primă și 80% mai puțină energie în comparație cu una nouă. Se pot economisi în jur de 300 de tone din aluminiu și 800 de tone de oțel pe an, ceea ce echivalează cu reducerea a aproximativ 4.000 de tone de emisii de CO2.

Așadar, merită tot efortul ca suedezii să gândească în acest mod. Astfel, cu un sistem de schimb cu piese recondiționate și un convertor catalitic revoluționar, o mașină proiectată pentru a fi inofensivă pentru mediu ar trebui privită, în mod normal, mai degrabă ca un progres, decât ca o ciudățenie.

Modelul LCP 2000 este, acum, expus cu mândrie în Muzeul Volvo. Acest proiect continuă să îi inspire în modul în care construiesc și astăzi mașinile lor – sustenabile și ecologice.

În prezent, metale, uleiuri, lichide, cauciucuri și anumite materiale plastice, însumând aproximativ 95% din greutatea unei mașini Volvo pot fi recondiționate, în timp ce 85% pot fi reciclate. Strategia de mediu a Volvo Cars cuprinde acum producerea de mașini cu impact redus asupra mediului de-a lungul întregului lor ciclu de viață – de la proiectare, utilizare și service, până la reciclare, atunci când mașina este dezmembrată și reintră în circuit.

Cel mai nou concept Volvo: (video) De ce să zbori când poţi fi condus? Volvo Cars prezintă conceptul autonom 360c