Grupul Hyundai a anunțat investiții de circa $35 de miliarde în maşini autonome, conectate, electrice şi chiar zburătoare

Grupul Hyundai a anunțat investiții de peste 30 de miliarde de dolari în mobilitatea viitorului, ce presupune “mașini autonome, conectate și electrice”, totul pentru a reduce decalajul față de principalii competitori, dar şi pentru a avansa peste aceştia. Bugetul de investiții până în 2025 va fi sprijinit și de autoritățile sud-coreene.

FOTO: autocatch.com

La începutul lui 2018, Hyundai Motor Group, alcătuit din brandurile Hyundai și KIA, a promis că va angaja 45.000 de oameni în decursul a cinci ani, ca urmare a măsurilor luate de autorități pentru creșterea numărului de joburi în Coreea de Sud. La acea vreme, guvernul asiatic promitea că Hyundai și KIA vor investi aproape 22 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea de tehnologii autonome și lansarea de noi modele electrice.

Grupul Hyundai a transmis acum că vrea să investească 34.6 de miliarde de dolari, până în 2025, în mobilitate și alte tehnologii, astfel încât să devină mai competitiv în ceea ce privește “mașinile autonome, conectate și electrice”. Astfel, se așteaptă ca Hyundai să lanseze inclusiv mașini de nivel 4 sau pe deplin autonome în termeni de condus, pentru clienții de flote auto în 2024 și pentru publicul larg până în 2027, a declarat pentru agenţia Reuters un oficial al ministerului industriei.

Planul ambițios al guvernului sud-coreean este ca mașinile autonome să reprezinte jumătate din vânzări, până în 2030. Guvernul Coreei de Sud a declarat că va pregăti în acest sens un cadru de reglementare şi va ajusta legislaţia pentru mașinile autonome și întrebările de siguranță pe care le prezintă până în 2024.

Vezi şi: Hyundai Motor Group anunţă că investeşte 80 de milioane de euro în compania lui Mate Rimac

De asemenea, își propune să pună bazele tehnologice și legale pentru demonstrațiile de autoturisme zburătoare până în 2025. Vicepreședintele executiv al Hyundai Motor, Euisun Chung, a declarat luna trecută că gigantul auto urmărește să dezvolte şi mașini zburătoare!

Hyundai a primit, de asemenea, o foarte mare susținere guvernamentală pentru mașinile electrice care consumă hidrogen, însuşi preşedintele ţării Moon Jae-in numind energia generată acest tip de sistem de propulsie “viitoarea pâine cu unt” a economiei a 4-a din Asia, şi declarându-se un ambasador al tehnologiei. Tot el a declarat că suma totală a investiţiilor făcute de companii sud-coreene în transportul viitorului se va ridica la 50 de miliarde de dolari.

Încă un obiectiv al planului este de a vinde anual peste 550.000 de mașini electrice din 2025. Până atunci, asiaticii planifică să lanseze 16 modele electrice noi pentru brandurile Hyundai și KIA. Analiștii spun că ținta Hyundai nu este una ambițioasă și, dacă obiectivul nu va fi îndeplinit, costul de producție va afecta profitabilitatea.

Vezi şi: Primul Smart Cruise Control din lume, bazat pe tehnologia de învăţare automată, a fost dezvoltat de Hyundai

Sursă: Reuters

Cmentariile sunt închise