Imaginea zilei: Șoferul iresponsabil pe care și poliția îl poate suna să-i spună despre asta
Așa este realitatea în care trăim și așa se întâmplă ca în jurul nostru să avem persoane pentru care cuvântul responsabilitate are o apreciere diferită. În timp ce unii oameni depun eforturi considerabile pentru a fi un exemplu în societate și a face starea generală a lucrurilor, dar și lumea mai bună, alții nu vor asta, fie intenționat resping ideea de a fi mai corecți măcar în lucruri mici. De lucruri mari nu mai spunem…
Însă există și o categorie de oameni care încearcă să-și ducă traiul cu picioarele pe două bărci. Cu alte cuvinte să fie și responsabili, dar și iresponsabili, în același timp sau atunci când au nevoie, ori când lenea e cucoană mare, conform zicalei.
Din această categorie ar fi și proprietarul acestui Mercedes-Benz, fotografiat lângă intersecția străzilor Sciusev-Pârcălab din capitală. Pe de o parte a decis să fie responsabil prin a afișa un număr de telefon pentru cazuri în care ar trebui să-și mute mașina fără nicio problemă, dar pe de altă parte utilizează cel puțin o anvelopă cu bandă de rulare care este departe de a fi satisfăcătoare și conformă utilizării în condițiile meteo actuale.
Dacă tot se vede numărul de telefon, cei de la IGP sau INSP ar putea să-l contacteze pe șofer pentru a-i aminti regulile de circulație și responsabilitatea pe care o poartă pentru siguranța generală în trafic!
Vezi și:
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise