Încă o maşină scăpată de sub control. Un tânăr şofer a decedat în raionul Glodeni
Al treilea accident din ultimele 24 de ore, despre care se cunoaște că s-a soldat cu deces! Un tânăr de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o tânără de 19 ani este internată în spital, după ce mașina în care se aflau a ajuns violent într-un copac de la marginea drumului. Totul s-a întâmplat noaptea trecută pe drumul care leagă satele Duşmani şi Cajba din raionul Glodeni.
Conform datelor care ne-au fost furnizate de ofiţerul de presă al IP Glodeni, Eugenia Molceanov, oamenii legii au fost anunțați despre producerea accidentului la ora 00:45. La faţa locului a plecat atât grupul operativ, cât şi conducerea IP Glodeni, unde s-a constatat că asupra unui BMW, într-o curbă, s-a pierdut controlul volanului, urmând o deparare de pe traseu şi tamponare în obstacol.
Ambii tineri originari din localitatea Duşmani au fost transportaţi la Spitalul Raional Glodeni, însă tânărul şofer a pierdut lupta pentru viaţă. Acesta avea toate actele în regulă. Alte circumstanțe se stabilesc.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise