(update) Încă un australian în Formula 1? Oscar Piastri a fost promovat în calitate de pilot full-time al Alpine

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update) Situaţie bizară la Alpine! Oscar Piastri spune că încă nu a semnat nimic şi nici nu va concura de partea Alpine în sezonul următor! Încercăm să înțelegem ce se întâmplă şi vom reveni cu detalii, asta pentru că anunţul echipei făcut printr-un comunicat de presă nu a dispărut sau nu a fost şters încă!


După ce s-a anunţat că Fernando Alonso va concura în sezonul următor de Formula 1 de partea echipei Aston Martin, cei de la BWT Alpine F1 Team au identificat deja un înlocuitor!

Nu s-a găsit nimeni altcineva mai bun decât Oscar Piastri, un australian în vârstă de 21 de ani, conaţional cu Daniel Ricciardo, care a fost promovat în calitate de pilot de curse full-time din noul sezon 2023, în prezent fiind unul de rezervă şi de teste al Alpine.

Coechipier îi va fi francezul Esteban Ocon în vârstă de 25 de ani.

Oscar Piastri este un membru apreciat al familiei Alpine în ultimii patru ani. Originar din Melbourne, s-a alăturat Academiei Alpine după câștigarea titlului în Campionatul Formula Renault Eurocup în 2019. Cu sprijinul și îndrumarea Academiei, Oscar a câștigat apoi Campionatul FIA de Formula 3 din 2020, iar în 2021 Campionatului FIA de Formula 2!

Făcând acest lucru, a devenit doar al treilea pilot care a putut câştiga două campionate consecutive de F3 şi F2, anterior performanţa fiind obţinută de Charles Leclerc de la Ferrari şi George Russell de la Mercedes-AMG.

Ca parte a călătoriei sale formative de F1, Oscar a fost promovat pentru prima dată la BWT Alpine F1 în calitate de pilot de rezervă la începutul sezonului actual și de atunci a fost supus, sub îndrumarea și sprijinul financiar deplin al echipei, unui program intensiv și cuprinzător de antrenament privat cu A521, monopostul folosit în 2021, asistență în curse și sesiuni de simulare pentru a-l pregăti pentru următorul mare pas în F1.

Îi urăm şi noi succes!

Cmentariile sunt închise