INSP: Operațiunea specială Motociclistul se va desfășura până pe 31 mai
Avem deja timp frumos și cald afară, iar în această perioadă tot mai mulți preferă să circule cu motocicletele și motoretele. În scopul sporirii nivelului de disciplină în rândul conducătorilor de mijloace moto și a activității de prevenire a încălcărilor RCR, INSP anunţă că în perioada 1 aprilie – 31 mai curent, pe întreg teritoriul țării, se va desfăşura operațiunea specială „Motociclistul”.
În cadrul operațiunii, oamenii legii vor intensifica controlul asupra comportamentului în trafic al conducătorilor de motociclete şi motorete, accentul de bază fiind pus pe documentarea încălcărilor grave ale RCR și verificarea stării tehnice a vehiculelor.
Totodată se va insista asupra folosirii căștilor de protecție de către șoferi și pasageri! De asemenea, se impune înregistrarea motoretelor care au o capacitate a motorului de până la 50 de centimetri cubi, anterior acest lucru nefiind obligatoriu!
Acțiunile polițiștilor rutieri nu se opresc aici, deoarece în perioada caldă a anului motocicleta este un mijloc de transport preferat de mulți minori, care nu dispun de instruirea necesară și permis de conducere. Inclusiv la acest compartiment, oamenii legii recomandă părinților de a se informa despre prevederile legislației.
Pentru evitarea evenimentelor rutiere nedorite, Poliţia recomandă motocicliştilor:
- Să evite accelerările excesive şi să nu conducă cu viteză mai mare decât limita legală.
- Să evite deplasarea între benzile de circulaţie.
- Atât conducătorul moto, cât şi pasagerul care îl însoțește să poarte căşti de protecţie.
- Să nu conducă în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice.
- Să nu facă manevre neasigurat printre autovehiculele în mişcare.
Recomandări pentru conducătorii auto:
- Atenţie la schimbarea direcţiei de mers! Oricând din spate sau din faţă poate apărea un motociclist!
- Înainte de a deschide portierele, asigurați-vă că din spate nu trece o motocicletă, acest lucru fiind valabil şi pentru pasagerii din vehiculul dumneavoastră.
- La plecarea de pe loc, asiguraţi-vă că nu puneţi în pericol siguranţa deplasării unui motociclist.
- Atunci când sunteţi depăşit, nu măriţi viteza de deplasare şi circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.
Cmentariile sunt închise