McLaren şi-a vândut sediul central şi fabrica, însă imediat le-a luat în arendă

Producătorul britanic de maşini sport McLaren și-a “pierdut” sediul şi fabrica din Woking, pe care le ocupă din 2004. Compania le-a găsit un cumpărător și el a acceptat să plătească 170 de milioane de lire sterline pentru complexul de clădiri ultra-moderne.

Cu toate acestea, interesant este că McLaren nu va trebui să se mute în altă parte, pentru că s-a înţeles imediat cu noul proprietar în privinţa chiriei!

Autocar scrie că afacerea neobișnuită a fost pentru McLaren doar o modalitate de a obține o altă sursă de finanțare. Din punct de vedere juridic, compania a rămas fără sediu, dar, în practică, va continua să ocupe spațiile de producție, cercetare și birourile cel puțin încă 20 de ani.

Cumpărătorul complexului este fondul de investiții GNL din New York. Conducerea fundației a numit deja achiziția “o proprietate de talie mondială”, remarcând clădirile de înaltă tehnologie care au fost făcute sub supravegherea celebrului arhitect Norman Foster.

McLaren a început să caute surse de finanțare terțe încă din septembrie 2020, deoarece a suferit pierderi materiale majore din cauza pandemiei de COVID-19. Înainte de asta producția a fost oprită temporar, vânzările globale de autoturisme au scăzut și începutul pregătirilor pentru sezonul de Formula 1 din 2020 a fost amânat cu câteva luni.

A concediat mai mult de un sfert din întregul său personal, a împrumutat 150 de milioane de lire sterline de la o bancă arabă și a încercat să obțină alte 275 de milioane de lire sterline, punând drept gaj colecția proprie de maşini sport clasice care se găsesc în sediul principal.

În același timp, în ciuda situației financiare dificile, compania a reuşit să ducă la o finalitate logică prima etapă a proiectului de regândire a liniei sale de modele. În februarie a arătat supercarul Artura, construit pe cea mai recentă platformă şi devenind produsul de bază, cel mai accesibil.

Baza Woking a McLaren a fost construită în 2004, obținând certificarea Carbon Trust Standard în 2010. Este considerată pe scară largă ca o instalație de ultimă generație, cu acoperișuri cu sisteme de auto-curățare și bazine de apă artificiale, utilizate pentru răcire şi condiţionare naturală.

Vezi şi:

(video) Preţul produselor este motivat. Iată cum se fac în prezent maşinile McLaren

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/