Mercedes-Benz și-a desemnat noua reprezentanță pentru Republica Moldova

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Compania Mercedes-Benz Group AG și-a ales un nou reprezentant oficial al mărcii Mercedes-Benz Cars pe teritoriul Republicii Moldova, după ce am rămas fără dealer în primăvara anului curent. Automobilele de clasă premium ale producătorului german vor fi reprezentate oficial de S.R.L. GRAND AUTOMOTIVE MB, o filială a companiei ucrainene AvtoKapital, scrie Agora.

Societatea cu răspundere limitată a fost înregistrată la Agenţia Servicii Publice în data de 13.07.2023. Iar portalul data2b.md notează că singurul fondator este Inthinx Investment Ltd, iar administrator/director este Rokotyansky Vyacheslav.

Colegii de la Agora mai notează că noua reprezentanţă va avea şi un absolut nou centru auto, situat pe adresa bulevardul Dacia 58/7 (în preajma METRO 2), pregătirile căruia sunt pe ultima sută de metri. Centrul auto este dotat cu cele mai moderne echipamente și tehnică.

De asemenea, va pune la dispoziția clienților un spectru complet de servicii în conformitate cu conceptul 3S – Sales vânzări auto, after Sales (toate tipurile de deservire) și Service post-vânzare (toate tipurile de servicii pentru clienți în format digital).

Consumatorii vor avea posibilitatea de a achiziționa automobile oficiale Mercedes-Benz, precum și de a beneficia de toate avantajele unui service oficial, datorită accesului la baza de date a producătorului auto.

„Pentru noi este o onoare să reprezentăm marca și pe teritoriul țării noastre vecine, Moldova. Cei peste 30 de ani de activitate cu marca Mercedes-Benz pe piața din Ucraina și alte țări, vor deveni fundamentul de la care vom începe dezvoltarea noastră pe o piață foarte interesantă și tânără a Moldovei, în care vedem multe oportunități. La rândul nostru, pentru dragii noștri clienți din Moldova, acest lucru înseamnă, că ei vor primi stabil un produs și un serviciu de cea mai înaltă calitate.”

Nina Vasadze, Președintele Consiliului de Supraveghere al AvtoKapital

Noul centru auto oficial de vânzări 3S cu o suprafață totală de 2.000 m2 prevede toate zonele reglementate de producător: un showroom spațios, inclusiv o zonă de expoziție pentru automobile, o zonă de odihnă pentru clienți, o zonă de livrare a automobilelor dotată în conformitate cu cele mai moderne cerințe ale standardelor Mercedes-Benz, o secție de service, o zonă de diagnosticare, un depozit de piese de schimb, posturi de spălare și lustruire, etc!

În showroomul de peste 500 m2 va fi expusă o gamă actuală de modele Mercedes-Benz cu posibilitatea de a alege, configura și comanda un automobil. De asemenea, clienții Mercedes-Benz vor avea acces la o zonă de service formată din 12 posturi, cu o suprafață totală de 1.100 m2, pentru furnizarea serviciilor de întreținere tehnică, precum și pentru reparația în perioada de garanție și post-garanție.

Noul centru auto de vânzări va avea şi un depozit al celor mai solicitate piese de schimb, ceea ce va face posibilă efectuarea reparațiilor în cel mai scurt timp posibil.

Deschiderea noului showroom va avea loc în curând!


Cu privire la AvtoKapital, interesant este de menționat că această companie este importatorul oficial al mașinilor Mercedes-Benz în Ucraina începând cu 19 octombrie 2001. Compania este, de asemenea, reprezentanța generală a Daimler AG (în prezent se numeşte Mercedes-Benz Group AG) în Ucraina și mai face parte din corporația UkrAvto, proprietarul căreia este omul de afaceri georgian Tariel Vasadze, care mai deţine controlul asupra Uzinei de Automobile din Zaporojie (Ucraina) și Fabryka Samochodow Osobowych (Polonia).

Rețeaua de dealeri AvtoKapital are 22 de reprezentanțe în cele mai mari orașe ale Ucrainei. La rândul său, sub aripa UkrAvto mai sunt reprezentanțe oficiale în Ucraina ale mărcilor: Toyota, KIA, Chery, Jetour, Renault, Geely, Nissan, Peugeot, Maserati, Opel, Ducati şi smart!

Cmentariile sunt închise