MINI şi-a anunţat planurile de viitor. Iată ce lansări urmează să facă
Producătorul britanic de automobile premium MINI îşi continuă realinierea gamei sale de modele, cu un accent clar pe tehnologiile de propulsie, segmentele de automobile şi serviciile viitorului. În centrul acestei realinieri se află extinderea mobilităţii electrice, angajamentul sporit în segmentele compact şi crossover premium, precum şi consolidarea poziţiei pe piaţa din China.
“Dintotdeauna, MINI a fost răspunsul la provocări foarte speciale legate de mobilitatea individuală. Iar dorinţa de a reinventa acest status quo continuă să modeleze marca până în prezent. Pe lângă mobilitatea electrică, valorificarea noilor grupuri-ţintă şi a pieţelor de vânzări va fi de o importanţă crucială pentru viitorul MINI”, a comentat Bernd Körber, directorul MINI.
Au trecut 20 de ani de la premiera celei de-a doua generaţii MINI după relansarea brandului tradiţional de patrimoniu britanic. De atunci, aproximativ patru milioane de automobile ale mărcii au fost produse la fabrica MINI din Oxford şi au fost livrate în peste 100 de ţări din întreaga lume. Nevoile şi dorinţele clienţilor au definit dezvoltarea gamei de modele MINI în ultimele două decenii.
În 2015, noul MINI Clubman a condus intrarea cu succes în segmentul compact premium şi, doi ani mai târziu, acest lucru a fost continuat cu noul MINI Countryman. Aproximativ 40% din toate maşinile mărcii vândute în întreaga lume fac parte din această clasă. În plus, gama MINI este acum mai vastă ca niciodată. În prezent, modelele foarte sportive John Cooper Works reprezintă aproximativ 5% din vânzările totale pentru marca MINI, în timp ce modelele electrificate devin din ce în ce mai populare.
Plăcerea condusului şi eficienţa sunt puternic înrădăcinate în tradiţia brandului britanic şi definesc nucleul MINI. Clasicul Mini, lansat în urmă cu 61 de ani, a fost caracterizat nu numai de o utilizare revoluţionară a spaţiului, ci şi de motorizări economice, cu potenţial sportiv. A doua generaţie MINI, lansată în 2000, a optimizat relaţia dintre condusul distractiv şi consumul de combustibil, inclusiv prin introducerea motoarelor diesel. În 2008, MINI a fost un pionier al mobilităţii electrice în BMW Group. MINI E a fost produs într-o serie mică şi a fost utilizat într-un test practic pentru a aduna informaţii importante despre utilizarea unei maşini full electrice în traficul de zi cu zi.
Acum, mobilitatea fără emisii este consacrată clar în gama de modele şi în comunitatea MINI. Datorită MINI Countryman plug-in hybrid, automobilele cu propulsie electrificată au reprezentat 5% din vânzările totale ale mărcii în 2019. În urma lansării noului MINI Electric, această cotă s-a dublat la 10% din toate înmatriculările noi pentru marcă.
Motoarele termice foarte eficiente şi automobilele electrice noi MINI facilitează “Power of Choice”
În viitor, MINI va permite clienţilor din întreaga lume să conducă fără emisii cu o familie de modele complet electrificată. În acelaşi timp, MINI va oferi în continuare motoare pe benzină şi diesel foarte eficiente, care continuă să fie o soluţie ideală pentru grupurile-ţintă şi regiunile ale căror nevoi de mobilitate nu sunt încă îndeplinite de către automobilele full electrice.
“Urmărim abordarea Power of Choice urmată de BMW Group prin gama noastră largă de motoare avansate pe benzină şi diesel, sistemul plug-in hybrid şi propulsia full electrică, pentru a îndeplini nevoile şi aspiraţiile clienţilor noştri din întreaga lume. Acest lucru ne permite să creăm condiţiile pentru o creştere ulterioară pe pieţele auto mondiale”, subliniază Bernd Körber.
Viitorul portofoliu de bază al automobilelor full electrice va include MINI Hatch cu trei uşi, un nou model crossover în clasa mică şi un model crossover compact! Modelele de clasă mică ale mărcii şi modelul crossover din segmentul compact vor fi disponibile şi cu motoare termice convenţionale!
Noile modele MINI din segmentul crossover şi compact premium
Pentru a beneficia în continuare de creşterea mondială pe piaţa crossover, MINI se concentrează pe extinderea gamei de produse din acest segment de automobile, care este orientată în mod special către cerinţele clienţilor.
Model de succes, MINI Countryman va fi acompaniat de un alt model crossover pentru clasa mică, care va fi furnizat exclusiv cu o propulsie full electrică. În plus, următoarea generaţie MINI Countryman va fi disponibilă atât cu motoare termice, cât şi cu sistem de propulsie electrificat, care să îndeplinească diferitele cerinţe ale clienţilor din întreaga lume.
Dezvoltarea continuă a gamei de produse MINI oferă posibilitatea de a satisface cerinţele crescute ale multor clienţi în ceea ce priveşte spaţiul şi versatilitatea, cu un model suplimentar pentru segmentul compact premium. Se va păstra principiul utilizării creative a spaţiului care este implementat în fiecare MINI. Indiferent de conceptul său, de clasa sa de automobile sau de tipul de propulsie, fiecare nou model al mărcii va continua să fie un MINI tipic, cu un spaţiu interior maxim, o propulsie interesantă şi individualitate, realizat pe cea mai mică amprentă faţă de concurenţii săi.
“Este parte din responsabilitatea noastră faţă de marcă şi comunitate să păstrăm caracterul unic al MINI. De aceea, fiecare model viitor nou al mărcii noastre va fi, fără îndoială, un MINI.”
Angajament sporit faţă de piaţa auto din China
Cea mai mare piaţă auto din lume, cea din China, continuă să crească dinamic şi va deveni şi mai importantă pentru MINI în viitor. În prezent, aproximativ 10% din toate automobilele noi produse pentru marcă sunt livrate clienţilor din China. Pentru a participa la dezvoltarea pozitivă a pieţei şi a vinde un număr semnificativ mai mare de maşini în China, MINI îşi va schimba în curând statutul de marcă de import, către un furnizor auto de producţie locală.
Pe baza unei noi arhitecturi auto, dezvoltată de la bază pentru mobilitate electrică pură, automobilele electrice cu baterie vor fi produse în China începând cu 2023, în cooperare cu producătorul local Great Wall Motor, gigatul care deţine mărcile cunoscute precum HAVAL sau WEY.
Această iniţiativă va permite MINI să răspundă cererii în creştere pentru condus fără emisii atât în China, cât şi pe celelalte pieţe globale. Cooperarea cu partenerul chinez se va baza pe un principiu clar definit: producţia urmează piaţa. Cu automobile fabricate local, MINI va deservi piaţa auto în creştere din China, menţinând în acelaşi timp o producţie stabilă în alte locaţii.
Cmentariile sunt închise