Motoarele termice nu se interzic! PE a aprobat noile obiective de reducere a emisiilor de CO2 din 2030 şi 2035

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Parlamentul European a aprobat marţi noile obiective de reducere a emisiilor de CO2 pentru toate autoturismele și vehiculele utilitare ușoare noi, vândute pe piaţa UE, ca parte a pachetului „Fit for 55”.

Cu 340 voturi pentru, 279 împotrivă și 21 abțineri, eurodeputații au aprobat acordul încheiat cu Consiliul Europei, referitor la revizuirea standardelor de performanță aplicabile emisiilor de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi, în conformitate cu obiectivele climatice mai ambițioase ale UE.

O menţiune importantă în context: nu există nicio interdicție directă privind utilizarea motoarelor cu ardere internă! Adică, acestea vor putea funcționa fie cu un combustibil sintetic, fie hidrogen, fără a genera emisii în atmosferă, deși pariul principal este încă pe vehiculele electrice. 

Noua legislație stabilește calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele și vehiculele utilitare ușoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii Europene, de a reduce emisiile de CO2 produse de autoturismele și camionetele noi cu 100% comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme și 50% pentru camionete.

Alte măsuri esențiale prevăzute de regulament:

  • Comisia va prezenta până în 2025 o metodologie de evaluare și raportare a datelor referitoare la emisiile de CO2 pe durata întregului ciclu de viață al autovehiculelor și camionetelor vândute pe piața Uniunii. Raportul va fi însoțit de propuneri legislative acolo unde este necesar.
  • Până în decembrie 2026, Comisia va monitoriza decalajul dintre valorile limită de emisie și consumul de combustibil și de energie în condiții reale de conducere. De asemenea, va întocmi un raport referitor la o metodologie de ajustare a emisiilor specifice de CO2 ale producătorilor și va propune măsurile care ar trebui luate.
  • Producătorii responsabili pentru o producție mică într-un an calendaristic (între 1.000 și 10.000 de autoturisme noi sau între 1.000 și 22.000 de camionete noi) pot obține o derogare până la sfârșitul anului 2035, iar producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an (producătorii de super maşini) vor continua să beneficieze de derogarea existentă (adică nu li se impune electrificarea).
  • Mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute (ZLEV), care recompensează producătorii care vând mai multe asemenea vehicule (cu emisii de la zero la 50g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice și vehiculele hibride performante) aplicând obiective mai scăzute de reducere a emisiilor de CO2, va fi adaptat la tendințele preconizate de vânzare a vehiculelor. Între 2025 și 2029, valoarea de referință pentru ZLEV va fi de 25% pentru vânzarea de autoturisme noi și de 17% pentru van-uri noi, urmând să fie eliminată din 2030.
  • Din doi în doi ani, începând cu sfârșitul anului 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilității rutiere cu emisii zero.

„Regulamentul încurajează producția de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambițioasă a obiectivelor pentru 2030 și un obiectiv de emisii zero pentru 2035, care este esențial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050. Obiectivele oferă claritate industriei auto și stimulează inovația și investițiile în cazul producătorilor de mașini. Consumatorii vor putea cumpăra și conduce mai ieftin mașinile cu emisii zero, iar o piață la mâna a doua va apărea mai rapid. Astfel, condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor.”

Raportorul Jan Huitema (Renew, Olanda)

În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial și de Consiliul Europei, urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la scurt timp după aceasta.

Cmentariile sunt închise