(video) Fostul sediu al CC al Partidului Comunist de la Bucureşti, deschis curioşilor. Maşinile descoperite acolo

Pe 22 decembrie 1989, elicopterul cu Nicolae şi Elena Ceauşescu decola de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist. După 30 de ani de la acele evenimente, clădirea, devenită între timp sediul Ministerului de Interne, și-a redeschis acum câteva ore porțile pentru curioşi.

Printre detalii s-au aflat şi câteva curiozităţi interesante despre maşinile care existau în parc, unele dintre care erau utilizate atât de oficiali, inclusiv de fostul dictator, cât şi de fosta miliţie română.

Cel mai interesant automobil scos la lumină este un Mercedes-Benz S-Class de generaţie W116, model SEL 450 cu cel mai voluminos motor lansat după cel de-al Doilea Război Mondial – 6.9 litri! Automobil este blindat după standardul B4, s-a menținut și este în proporție de 100% original și 100% în stare de funcționare.

Mercedes-ul negru al dictatorului Nicolae Ceaușescu pare nou-nouț, ca scos din cutie, asta deși e fabricat în 1978 și are destui kilometri la bord. Se spune că a stat o vreme în subsolul clădirii. Cu acest model s-au plimbat soții Ceaușescu, iar după 1985 a fost transformat în mașină de protocol pentru delegațiile străine.

Un alt model scos la vedere este o mașină de Miliție, o Dacia 1300 restaurată de la zero, despre care se spune că era partea vizibilă din parcul auto al Ministerului de Interne. O altă Dacia 1300 neagră este o mașină din partea mai puțin vizibilă – una cu motor modificat de 2.0 litri, folosită de Serviciul de Securitate.

Dacă mașina Miliției era folosită în trafic, pentru dirijare, pentru urmăriri în cazurile de furturi auto, Daciile negre erau deja considerate un element periculos.

“La orice vizită a dictatorului era însoțit de 10-15 mașini de genul acesta. Probabil negru impunea… să spunem așa… un sentiment de respect”, a declarat un expert.

De-a lungul timpului şi numerele de înmatriculare au fost o chestie foarte interesantă. Cele pe care le foloseau maşinile demnitarilor erau numere scurte, cu doar 3 cifre. 1-B – trei cifre, de exemplu. Deşi automobilele instituțiilor de stat aveau numere galbene, cele ale Securităţii aveau unele albe pentru a fi asemănătoare cu cele obişnuite din trafic.

Vezi şi:

Ştiai asta? Câţi km de autostradă ar fi avut România dacă Ceauşescu ar mai fi stat la putere

https://autoblog.md/foto-un-mercedes-benz-care-apartinut-lui-nicolae-ceausescu-scos-la-licitatie-germania/

https://autoblog.md/istorie-super-camionul-lui-ceausescu-folosea-in-anii-80-o-tehnologie-similara-cu-cea-de-pe-o-toyota-prius/

(video) Ai auzit despre „smart-ul” României comuniste? Istoria modelului Dacia 500 Lăstun

Cmentariile sunt închise