(video) Ai auzit despre “smart-ul” României comuniste? Istoria modelului Dacia 500 Lăstun
Unii aud pentru prima dată despre un astfel de model şi e normal. Acesta a existat până în primii ani din ’90 şi a fost produs într-un număr infim. Chiar dacă nu a căpătat popularitate, Dacia 500, cunoscut sub denumirea sa mai populară de Lăstun, a fost un autoturism cu o apariție interesantă, la comanda unui lider politic apropo!
Acesta era un vehicul de mici dimensiuni și a fost produs la uzina Tehnometal din Timișoara (care, în trecut, produsese cuști pentru transportul animalelor de exemplu). Cerințele pentru el erau oarecum ridicole. Legenda spune că trebuia să coste la nivelul unui televizor, să cântărească 500 de kilograme, să aibă un consum redus de trei litri la 100 de kilometri și să nu depășească trei metri în lungime.
Ideea de la care s-a plecat era aceea ca mașina să fie una economică, destinată transportului urban, cu o capacitate maximă de 2+2 persoane (2 adulți și 2 copii), un consum mic (de maxim 3 litri/100 km) și cu abilitatea de a atinge o viteză maximă de 70 km/h.
Motorul în patru timpi care echipa modelul Lăstun avea 2 cilindri paraleli, verticali, cu o capacitate de 499 cm³, puterea maximă de 22.5 CP și un consum de 3.3 l/100 km în regim constant, respectiv de 4.5 l/100 km în ciclu urban. Amplasarea acestuia era transversală, deasupra punții față, iar răcirea se făcea cu aer, printr-o elice antrenată de motor. Acesta era o creație a inginerilor de la Institutul de Motoare Termice București. Cutia de viteze era manuală, cu patru trepte, iar levierul era amplasat la volan (precum la modelele Trabant).
Tracțiunea era pe față, iar toate frânele erau cu tamburi. Anvelopele ce echipau mașina aveau dimensiunea de 125 SR 12 și jante de 3.5 inci. Toți acești factori făceau ca micuța mașină produsă pe malul râului Bega să atingă o viteză maximă de deplasare de 106 km/h.
Caroseria era în două volume de tip hatchback, cu două uși și hayon, fabricată din rășini sintetice rezistente la coroziune. Mânerele de acționare a ușilor erau ascunse la interior, ștergătorul de parbriz era amplasat central, iar barele de protecție aveau spoilere încorporate. Greutatea proprie a mașinii era de 590 kg, iar a motorului în particular de 67 kg.
Au existat trei serii ale modelului Lăstun. Prima avea toate elementele de caroserie din fibră de sticlă, ușile din fibră de sticlă, fără tapiţerie la interior, scaune îmbrăcate în vinil, stopuri mici şi fără lumini pentru semnalizarea deplasării în marşarier, dar și o grilă frontală integrată în capotă.
A doua serie avea elemente de caroserie atât din tablă, cât și din fibră de sticlă, uși din tablă tapiţate la interior și scaune îmbrăcate în vinil sau la fel tapiţate. Ultima serie, fabricată doar după 1989, avea toate elementele de caroserie din tablă, stopuri mari şi late cu lumini anti ceață și de mers înapoi, hayon cu încuietoare exterioară, grilă frontală separată de capotă, iar la unele modele ștergător pentru lunetă.
Prețul la care mașina se comercializa ajunsese deja la această etapă de la 17.000 la aproximativ 50.000 de lei, în condițiile în care cel al unei Dacia care exista la acea vreme era de 75.000.
Debutul producției a fost în 1988, iar aceasta a durat până în anul 1991, în acest interval fiind produse doar câteva mii de unități, puţin peste 6.000. Doar câteva asemenea vehicule mai supraviețuiesc în ziua de astăzi, multe fiind abandonate de către proprietari în anii ’90, mai ales din cauza problemelor tehnice pe care au ajuns să le întâmpine. Din pricina deselor probleme ale pompei de benzină, consumul real se cifra la aproximativ 9 litri/100 km.
În urma a nenumărate reclamații din partea românilor care s-au considerat păcăliți și păgubiți, Comisia Națională pentru Standarde Metrologie şi Calitate a interzis producerea şi comercializarea Lăstun-ului întrucât s-au constat defecțiuni în procesul tehnologic. În mare parte, insuccesul acestui model a fost pus pe seama calității slabe a produsului finit.
Lăstunul a fost precedat de alte două prototipuri de mici dimensiuni ale uzinei: modelele Egreta și Student, de asemenea, fără succes. Iar cu ocazia Târgului Internațional București, desfășurat în 1989, a fost expus prototipul Lăstun cu caroserie alungită. În această variantă, autoturismul putea să transporte patru persoane în condiții de confort sporite, păstrând și un spațiu destinat bagajelor. Stadiul de prototip, însă, nu a fost depășit.
Se spune că asemenea marilor dictatori și Ceaușescu a dorit să se producă o mașină mică în țară. Hitler avusese VW Beetle, Mussolini Fiat-ul 500, iar Lăstun-ul urma să fie această mașină dedicată tineretului, pe care Ceaușescu s-o „lase în urma sa”.
Cmentariile sunt închise