No comment: Patriarhul Chiril i-a sugerat stareței care are în posesie un Mercedes S-Class ca să scape de el

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Chiril I, a chemat-o pe stareța Feofania, care a ajuns recent în gura târgului în urma unei investigații jurnalistice, să scape de automobilul de lux pe care îl are sau mai bine spus să-l vândă. Amintim că Olga Miskina deţine în prezent un Mercedes-Benz S 500 4MATIC în valoare de aproape 10 milioane de ruble.

Acest lucru a fost anunțat de Vladimir Legoida, președintele Departamentului Sinodal pentru Relațiile Bisericii cu Societatea și Mass-Media din Patriarhia Moscovei.

FOTO: znat-kak.livejournal.com

În mesaj se spune că patriarhul Chiril a subliniat necesitatea folosirii donațiilor către mănăstire în scopuri sociale și caritabile.

În acelaşi timp, Vladimir Legoida menţionează că anterior capul bisericii ruse “le-a amintit tuturor preoților și monahilor despre binecuvântarea sa de a nu folosi maşini, care sunt de obicei considerate luxoase, iar vehiculele necesare unor lucrări interne sau pentru transport să le înregistreze pe mănăstiri sau biserici”.

Acest lucru a fost spus în mod repetat de patriarhul Chiril, în special în anii 2012 și 2017. În iunie 2017 acesta a cerut clericilor să nu conducă mașini scumpe produse peste hotare, chiar dacă le-au primit drept cadou, pentru că “cavalcadele întregi de limuzine scumpe”, parcate în preajma bisericilor, evocă o reacție așteptată de la oameni.

Însă, din câte se pare, nu toţi îşi doresc să se supună, pentru că nu are cine să le dea un bun exemplu. Însăşi patriarhul foloseşte pentru deplasări de serviciu un Mercedes-Benz S-Class Pullman, deşi modelul este mai vechi decât al stareței Feofania. În alte maşini mai noi sau mai scumpe, precum acelaşi AURUS Senat de care face uz preşedintele Putin, nu a fost văzut deocamdată.

Cmentariile sunt închise