Noul Mercedes-Benz GLS, concurentul lui BMW X7, a fost deconspirat! Primele imagini oficiale
Cel mai mare și cel mai luxos SUV de la Mercedes-Benz a fost deconspirat! Primele imagini au ajuns pe internet cu câteva ore înainte de premieră.
Concurentul lui X7 este un S-Class printre SUV-uri și încorporează revendicarea excelenței în segmentul premium SUV. Noul design inspiră încredere și lux, producătorul experimentând prin aplicarea unui nou stil și încercând să atragă cu el cât mai mulți clienți.
La interior, spațiul general, în special pe al doilea rând de scaune, beneficiază de ampatamentul mai lung cu 60 mm. Cele trei rânduri de scaune reglabile complet electric oferă tuturor pasagerilor o cantitate generoasă de spațiu și un confort deosebit.
Suspensia activă E-ACTIVE BODY CONTROL, bazată pe un sistem electric de 48 de volți, este cunoscută de pe noul GLE și asigură confort superior, manevrabilitate agilă și capabilități bune în afara terenului.
Noul GLS este echipat, de asemenea, cu cea mai recentă generație de sisteme de asistență ale companiei, de nivelul unui S-Class, oferind astfel suport cooperativ șoferilor.
Premiera noii generații Mercedes-Benz GLS va avea loc în săptămâna care vine în cadrul Salonului Auto de la New York. Stați aproape pentru mai multe detalii!
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise