in

#Nu e glumă: În Rusia s-a eliminat proba “Poligon”, iar în maşină se pot lua martori-observatori

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Ştim şi noi că astăzi e 1 aprilie, însă ne continuăm treaba şi astăzi vom publica câteva articole, dacă nu toate, cu hashtag-ul special #Nu e glumă, pentru că faptele şi evenimentele descrise sunt o realitate, adevărate! Începând de astăzi, 1 aprilie 2021, au intrat în vigoare noi reguli de susţinere a examenelor necesare obţinerii unui permis de conducere.

Pricipalele noutăţi ar fi că se elimină proba cunoscută sub denumirea “Poligon”, iar în cadrul probei “Oraş” se pot lua la bord martori-observatori!

FOTO: kommersant.ru

Formatul examenelor pentru obţinerea permisului de conducere, care a fost în vigoare în Rusia pentru mai mult de 20 de ani, este acum un lucru de domeniul trecutului. Noile prevederi sunt descrise în decretul guvernului Federației Ruse nr. 1097 și în reglementările Ministerului Afacerilor Interne privind desfășurarea examenelor corespunzătoare.

Principala este, după cum am notat anterior, eliminarea probei practice în cadrul centrelor de testate: în locul probei “Poligon”, partea practică a examenului implică acum doar testarea într-un mediu real din oraș. Acest lucru este valabil pentru toţi cei care vor să obţină un permis de conducere la categoria B (autoturisme), C (camioane) și D (autobuze). În cazul categoriei A (motociclete), nimic nu se schimbă.

Examenul va dura aproximativ 30 de minute pentru cea mai populară categorie B (pentru restul poate dura până la 50 de minute). Exercițiile care au fost efectuate de candidați până acum exclusiv într-o zonă închisă – parcare paralelă, pornire în rampă, intrare în garaj, întoarcere într-un spațiu limitat – toate vor fi acum demonstrate examinatorului pe străzile publice (poliția rutieră locală recomandă zone aflate la o anumită distanţă de clădiri rezidențiale, pe drumuri fără ieşire, etc.

În cazul în care este imposibil de utilizat reţeaua de drumuri publice, poliția a lăsat la discreţia instituţiilor de examinare regionale dreptul de a alege un alt loc închis de efectuare a probelor practice. De exemplu, în Sevastopol examenele vor fi efectuate la necesitate în parcări de supermarkete sau pe teritoriul staţiilor PECO.

Există modificări şi în lista de erori și încălcări – de acum înainte acestea sunt împărțite în subgrupuri cu câte unul, două sau trei puncte de penalizare, în funcție de gradul de impact asupra siguranței traficului. Greșelile grave (conducerea fără centură, vorbitul la telefon, etc.), care vor duce la încheierea imediată a examenul, sunt notate într-un bloc separat.

Pentru a primi o evaluare pozitivă, un viitor șofer trebuie să demonstreze abilitățile de a conduce în siguranță în condiții reale de drum, în acelaşi timp înregistrând, ca până acum, mai puțin de cinci puncte de penalizare (la al cincilea examenul se încheie). Încă o prevedere ar fi că candidații nu vor mai cunoaște traseul de examinare în avans, însă poliția rutieră va publica doar un exemplu aproximativ.

O altă noutate fundamentală este posibilitatea de a lua în maşină observatori care să fie martori şi să monitorizeze lucrurile în timpul probei practice. Aceștia pot fi, de exemplu, alți candidați care își așteaptă rândul, reprezentanți ai organizațiilor publice sau ai şcolilor auto. Participarea observatorilor va contribui la îmbunătățirea transparenței examenului și la soluționarea eventualelor dispute.

Următoarea etapă a reformei va fi, cel mai probabil, în privința probei teoretice: se intenționează creșterea numărului de întrebări și revizuirea testelor. Poliția rutieră a pregătit, de asemenea, un proiect de lege care să permită obținerea unui permis de la vârsta de 17 ani, cu condiția aflării în mașină și a unui mentor sau adult. De asemenea, Ministerul de Interne intenționează să doteze autovehiculele folosite în cadrul probelor practice cu noi dispozitive care să înregistreze automat greșelile candidatului.

În Federaţia Rusă, formatul unui singur test de conducere a fost valabil încă din perioada sovietică. În 1987, ordinul Ministerului de Interne nr. 6 a introdus două teste practice, “Poligonul” devenind obligatoriu, însă rezultatele erau evaluate ca un singur examen. Deja din anul 2000 a intrat în vigoare ordinul Ministerului de Interne nr. 782: din acel moment, probele “Poligon” şi “Oraş” au fost delimitate clar.