(update) O dovadă că unii şoferi din Transnistria, în 2023, încă trăiesc într-o realitate diferită
(update 19.07.2023) Într-o solicitare pentru a obţine câteva concretizări, am aflat de la I.T.P.F. Iași că totul s-a întâmplat de fapt pe sensul de ieşire din România (detaliu care nu s-a menţionat din start), deci fiind vorba despre o revenire în Republica Moldova. Tipul şi-a continuat călătoria în calitate de pasager după ce a rămas fără actul nerecunoscut.
Rămâne însă deocamdată fără un răspuns întrebarea: cum a intrat în UE anterior? Cineva urcase la volan în locul său?
Așa-zisele autorități ale regiunii nerecunoscute internațional din stânga Nistrului îşi pun în situaţii neplăcute “cetăţenii”, unii dintre care dau dovadă de lipsă de informare prin canale oficiale, dar şi de trai într-o realitate diferită.
De curând, o astfel de persoană a ajuns în vama Albiţa, intenţionând să intre în spaţiul UE, doar că i s-a interzis accesul. Este vorba despre un cetățean din R. Moldova în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român.
Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul nu este recunoscut de statul român, iar în R. Moldova poate circula fără probleme cu acest permis.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, infracţiune care în România se documentează penal şi prevede până la cinci ani de închisoare. La finalizarea cercetărilor se vor lua măsurile legale care se impun.
Amintim că, pentru a părăsi legal teritoriul regiunii şi a Republicii Moldova cu o maşină personală, în prezent singura opţiune pentru şoferii din Transnistria este ca să-şi perfecteze documente oficiale moldoveneşti şi să-şi înmatriculeze automobilul cu plăcuţe cu numere neutre.
Cmentariile sunt închise