in ,

Panglica Sfântului Gheorghe le-a adus mari neplăceri unor şoferi moldoveni la frontiera cu Ucraina

Aşa-zisa panglică a Sfântului Gheorghe le-a adus neplăceri unor şoferi moldoveni la frontiera cu Ucraina. Unul s-a plâns despre asta pe Facebook, iar despre un al doilea s-a scris într-un comunicat de presă al Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei.

Cel mai recent, acum câteva ore, un moldovean s-a plâns în spaţiul online că la punctul de trecere comun Palanca, pe sensul de ieşire din Ucraina, grănicerii ucraineni i-au găsit în cotieră o astfel de panglică şi pentru asta a primit o interdicţie de acces pe teritoriul ţării vecine pentru o perioadă de trei ani!

Deşi afirmă că o avea în spaţiul de depozitare de vreo trei ani şi de circa 100 de ori a traversat frontiera, iată că acum i s-a întâmplat situaţia la care nu s-a aşteptat. În timp ce internauţii care s-au dat cu părerea s-au împărţit în două tabere (pro şi contra simbolului), conducătorul auto a recomandat celor care ştiu că au o astfel de panglică în autovehicule să o lase acasă.

Despre un al doilea conducător care s-a ales cu aceeași sancţiune s-a menţionat într-un comunicat de presă al Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei încă în ziua de 26 noiembrie 2019.

Potrivit informaţiilor oficiale, în cadrul postului vamal Otaci-Moghiliov-Podolsk, pe sensul de intrare în Republica Moldova, unui şofer de camion MAN i-a fost aplicată în paşaport o ştampilă corespunzătoare după ce în habitaclul vehiculului, pe un parasolar sub parbriz, a fost găsită ataşată aceeași panglică.

Amintim că în Ucraina, panglica Sf. Gheorghe a fost interzisă prin lege în iunie 2017, pe fundalul scoaterii în afara legii a tuturor simbolurilor comuniste. Purtarea sau demonstrația simbolului gloriei militare a Federaţiei Ruse mai poate fi sancţionată cu o amendă de până la 97 de dolari (pentru o situaţie care se repetă suma amenzii creşte) sau chiar arest contravenţional de până la 15 zile.

În primele zile ale lunii mai din acest an, acelaşi Serviciu Grăniceresc de Stat al Ucrainei a emis un comunicat de presă prin care a anunţat că autoritatea este în drept să aplice şi o sancţiune sub formă de interdicţie de acces pe teritoriul ţării pentru o perioadă de trei ani pentru cetăţenii străini la care se vor găsi astfel de simboluri. De atunci şi până în prezent şi alţi cetăţeni ai Republicii Moldova s-au ales cu aceeași sancţiune, numărul de cazuri depăşind deja 10.

Iti place articolul?